x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Festival ales... pe o pajişte din Săpânţa!

Festival ales... pe o pajişte din Săpânţa!

de Dana Andronie    |    14 Aug 2013   •   15:50
Festival ales... pe o pajişte din Săpânţa!

Cultura tradiţională românească, încă vie, este o valoare ce merită păstrată, promovată şi crescută. Ştiind de unde venim şi ce moştenire purtăm în sânge şi spirit, vom vedea mai limpede drumul spre viitor. Acestea sunt premisele de la care a pornit Asociaţia Interculturală de Tradiţii, iniţiind un festival la Săpânţa.

În perioada 15-17 august 2013, sunteţi aşteptaţi la Festivalul de cântece şi dansuri tradiţionale “Stan Ioan Pătraş” (creatorul Cimitirului Vesel).

Vor fi ateliere ţinute de meşteşugari, bucate locale, teatru comunitar, cântece tradiţionale, dar şi un concert în premieră oferit de un grup de muzicieni străini, inspiraţi de Maramureş.
“Vrem să le arătăm turiştilor cum ne bucurăm în vreme de sărbătoare, de Sfânta Maria, dar şi cum trăim, păstrându-ne tradiţiile. Dacă ne vizitaţi, puteţi vedea cum ţesem şi spălăm lâna la vâltori, care ne sunt bucatele, ce forme capătă lemnul în mâinile noastre, cum facem brânza la stână” - spune Irina Pop, Directorul Căminului Cultural din Săpânţa.

Festivalul va avea loc pe o pajişte din sat, iar muzicienii vor interpreta doar muzică live. Dacă prima zi va fi dedicată muzicii tradiţionale maramureşene, vineri, 16 august, pe scena din Săpânţa vor urca şapte muzicieni din şapte ţări, care vor crea un concert, inspiraţi de Maramureş (Roots Revival Romania). Proiectul va
fi coordonat de Mehdi Aminian, un muzician iranian, cunoscut de publicul din România datorită concertelor şi colaborărilor pe care le derulează de mai bine de un an în ţara noastră.
Cei mai mulţi meşteri prezenţi la festival sunt din Săpânţa. Femeile din sat ţes pânză, cos cămăşi, fac cergi şi ţoluri. Lemnul este cioplit cu migală şi pricepere, iar copiii deprind devreme acest meşteşug. La festival se învaţă şi cum se cos costumele populare, cum se pictează icoane pe sticlă, cum se găteşte după datina străbună, cam tot ce am învăţat sau am fi vrut să învăţăm de la bunici.

Atelierul de olărit este găzduit de un meşter din Săcel, unul dintre ultimii artizani din Maramureş care foloseşte o tehnică de pe vremea dacilor.





×