Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sibiul şi-a deschis porţile muzicii. Şi nu oricum, ci într-un mod aparte. Festivalul Internaţional de Muzică se bucură de audienţă mare, pentru că o capitală a culturii nu poate fi altfel decât primitoare. Există aici un fel de aer încărcat de bucuria pe care doar arta o poate aduce, există oameni dornici de a asculta muzică, fie ea clasică sau contemporană. Acest lucru s-a văzut şi s-a simţit clar în seara deschiderii festivalului, când Biserica Romano-Catolică devenise neîncăpătoare. Organizatorii au mizat pe acustică, pe generozitatea artiştilor, dar şi pe uriaşa dorinţă a sibienilor de a participa la astfel de evenimente. Nu s-au înşelat nici o secundă.
Concertul care a deschis festivalul a fost unul care ne-a dus în muzica sferelor. Orchestra dirijată de maestrul Christian Badea a cucerit publicul de la cele dintâi acorduri. Sub semnul lui Mozart, de fapt al muzicii, şi nu e puţin lucru în lumea aceasta nebună în care trăim, festivalul dăruieşte publicului şansa unei normalităţi culturale. Dirijorul Christian Badea reuşeşte să transmită publicului emoţia pe care o simte atunci când se află pe scenă. Nimic din ce face nu este întâmplător, fiecare gest este parcă anume ca să ne îndrume spre ceva ce ne încântă sufletul, e ca cum desenează o hartă şi ne dezvăluie până la final comoara ascunsă, muzica. Hrana noastră sufletească, fără de care nu se poate. Invitatul primei seri de festival, flautistul Mario Caroli, a tulburat întreaga asistenţă, mai ales când a interpretat binecunoscuta “Ave Maria”, traversată de culorile pe care muzica lui le aduce pe scenă. Un adevărat fenomen...
A doua seară de festival l-a avut în prim-plan pe unul dintre cei mai talentaţi artişti ai generaţiei sale, Vlad Maistorovici, care reuşeşte să îmbine în mod fericit cariera de violonist cu cea de compozitor. Repertoriul său variază de la clasic la modern, iar compoziţiile sale au fost interpretate de artişti şi orchestre de talie mondială. În fapt, muzica de cameră compusă de Vlad Maistorovici este o aventură în necunoscut, dacă acela care o ascultă nu este pregătit pentru ea, o iniţiere pentru cel care îşi doreşte asta şi o imensă bucurie pentru cunoscători. “Remix”, “transScent”, “Cadence en Espace”, “Muzică nocturnă” şi “Khadina”, cele cinci lucrări prezentate în festival, au putut fi ascultate ca diferite faţete ale nopţii, trecând prin noaptea urbană, noaptea în natură, lumea onirică, întunericul cosmic sau noaptea abstractă care transformă întunericul în lumină. Concertul de duminică seara însă ne-a adus în lumea noastră. Lumea noastră de zgomote, lumea noastră în care discursul este scrâşnit, în care gândurile sunt împrăştiate, uneori angelice, într-o lume de zgomote. Spunem acest lucru deoarece Vlad Maistorovici, laureat al concursurilor de interpretare Tillet Trust şi YCAT(Londra), dar şi al Concursului de Compoziţie George Enescu este cunoscut pentru modul în care se implică în proiecte dinamice şi inovatoare. Muzica sa este una aparte, aventuroasă, de avangardă. Unul dintre melomanii prezenţi la acest concert ne-a declarat: “Cândva am iubit foarte mult muzica de avangardă a mijlocului de veac XX, când s-au croit marile tipare ale muzicii pe care o ascultăm şi astăzi, aş vrea să spun că ceea ce au făcut compozitorul şi dirijorul Vlad Maistorovici şi formaţia sa este remarcabil. În general, muzica de avangardă a sfârşitului de secol XX şi a începutului de secol XXI are lucrări care seamănă între ele. Dar Vlad a făcut în aşa fel încât fiecare parte, chiar dintr-o lucrare mai mare, să aibă personalitate proprie. Muzical am resimţit extraordinar ecouri din Preludiul la Unison al lui Enescu, câteva porţiuni din cvartetele de coarde ale clasicilor noştri, de asemenea, partea de percuţie era foarte stravinskiană, dar Stravinski a scris acum 100 de ani. Ceea ce a făcut băiatul acesta astă seară, încă o dată spun, este remarcabil. Nu s-a lăsat furat numai de sonoritate, numai de construcţia discursului. Muzicienii au în spatele lucrărilor lor un întreg eşafodaj de calcule, de traiectorii obligatorii. El n-a făcut asta. S-a lăsat furat de sonoritate, a controlat totul prin discursul interior. Chiar mi-a plăcut. Nu mai sunt foarte obişnuit cu muzica ultramodernă, dar cred că Vlad Maistorovici va avea un cuvânt de spus, este atât de tânăr. Are timp să se concentreze, are timp să-şi cizeleze discursul, care deocamdată este amplu, este baroc, caută foarte multe. Atunci când va căuta esenţele muzicii atunci va reuşi, şi eu cred asta. Vreau să mai atrag atenţia asupra pianistului Dario Bonuccelli, care a prezentat o lucrare împreună cu compozitorul pe care o consider deosebită prin sonorităţile pianului acesta modern. Nu sonoritatea în sine contează, ci şiragul de mărgele, şiragul de sonorităţi.”.
La Biserica “Sfântul Ioan”, concertul numit simplu, după lucrarea lui Vlad Maistorovici, “Muzică nocturnă” a demonstrat că muzica este oriunde la locul ei, că are ceva din respiraţia îngerilor, din chinurile naşterii. Muzica este o rugăciune chiar şi atunci când este una aspră, când este un strigăt. Foarte multe din pasajele sonore ale lucrărilor lui Vlad Maistorovici erau strigăte, urlete, era disperare. Toate acestea ne conduc către o lume de vis unde putem zbura, călători fără limite de timp şi spaţiu, unde putem plămădi universuri.
Fiecare zi de festival reprezintă o ocazie pentru tinerii muzicieni de a asista la Masterclass-uri alături de nume sonore ale muzicii clasice, de a învăţa din experienţa acestora, iar pentru public un prilej de minunate descoperiri, chiar şi aceea de a-şi lăsa inima deschisă spre povestea pe care doar muzica o poate spune atât de frumos.
Festivalul Internaţional de Muzică Sibiu/Hermannstadt aşază deci ultima săptămână a lunii mai sub semnul lui Mozart, pentru că tema Festivalului, AMADEUS, subliniază legăturile dintre Sibiu şi Viena, în epoca în care acesta a trăit.
