x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Final triumfal al turneului în SUA al Orchestrei Naţionale Simfonice a României, dirijor Cristian Măcelaru

Final triumfal al turneului în SUA al Orchestrei Naţionale Simfonice a României, dirijor Cristian Măcelaru

de Magdalena Popa Buluc    |    17 Ian 2019   •   14:36
Final triumfal al turneului în SUA al Orchestrei Naţionale Simfonice a României,  dirijor Cristian Măcelaru

State Theatre New Jersey - ultimul act al turneului Orchestrei Naționale Simfonice a României în Statele Unite ale Americii, o minunată aventură artistică pe care tinerii muzicieni români au trăit-o pe scene din Florida, Michigan, New York și New Jersey alături de dirijorul Cristian Măcelaru, violoncelistul Andrei Ioniță și legendarul trompetist Wynton Marsalis alături de Jazz at Lincoln Center Orchestra.

Aplauze, urale, amintiri de neșters și, deja, serioase gânduri de revenire.

În perioada 6-16 ianuarie 2019, Orchestra Naţională Simfonică a României a fost protagonista primului său turneu în Statele Unite ale Americii, având în program şapte concerte, în Florida la Palm Beach, Miami şi Fort Myers, în Michigan şi New Jersey, punctul culminant fiind la Lincoln Center din New York, unde în prim plan s-a aflat marele trompetist Wynton Marsalis. In contextul acestui turneu, pe 15 ianuarie, la Cosmos Club din Washington, a avut loc un concert extraordinar al ansamblului Violoncelissimo

Orchestrele Naţionale de Tineret reprezintă cel mai important program educaţional naţional dedicat muzicii clasice creat în 2008 de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, care prin orchestrele sale componente, din care cea mai cunoscută este Orchestra Română de Tineret, desfăşoară o notabilă activitate concertistică atât în ţară cât şi peste hotare.

          Orchestra Naţională Simfonică a României se înfăţişează astăzi publicului ca un loc de întâlnire pentru cei mai valoroşi membri din toate generaţiile Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României, care prin mentalitatea lor profesională şi înalta ţinută artistică dublată de o considerabilă experienţă internaţională, vor reuşi să-şi asume rolul de ambasadori ai culturii române peste ocean.

“Sunt de fiecare dată impresionat de energia artistică a acestor tineri muzicieni, care dau absolut totul și mă inspiră și pe mine să fac la fel. Îmi doresc multe colaborări viitoare alături de ei.” declara dirijorul Cristian Măcelaru.

Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din New York, declara la Washington: „Este fără exagerare unul dintre cele mai importante evenimente de diplomație culturală realizate în ultimii ani, un mega-turneu care a cuprins o bună parte din Statele Unite, cu săli pline, aplauze nesfârșite, cronici entuziaste și, bineînțeles, acest concert minunat dedicat Zilei Culturii Naționale și debutului președinției României la Consiliul Uniunii Europene la Washington cu ansamblul Violoncelissimo.”

Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română mărturisea la finalul turneului: “Ne-a așteptat o Americă deschisă, cu persoane extrem de pozitive, disponibile și afectuoase la adresa orchestrei noastre, atât pe scenă, cât şi în afara ei. O relație care a părut a unei prietenii consolidate în ani, ceea ce a fost, pot să spun, o revelație.”

×