x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica "Grei" ai trupei Phoenix - pe scena ProEtnica într-un concert extraordinar

"Grei" ai trupei Phoenix - pe scena ProEtnica într-un concert extraordinar

26 Aug 2018   •   11:15
"Grei" ai trupei Phoenix - pe scena ProEtnica într-un concert extraordinar

Cea de-a patra zi a Festivalului Intercultural ProEtnica s-a încheiat cu un concert extraordinar susţinut pe scena din Cetatea Medievală Sighişoara de "grei" ai uneia dintre primele trupe de rock din România - Phoenix

 

Astfel, consacratul cantautor Ovidiu Lipan Ţăndărică a urcat pe scena ProEtnica alături de Mani Neumann - membru Phoenix din 1979 şi Ulli Brand - fondatori ai formaţiei germane Farfarellor (formaţie care deţine în repertoriu multe piese care se regăsesc şi în discografia Phoenix), Ioji Kappi - compozitor şi basist al trupei Phoenix. Timp de aproape două ore, sute de fani au intonat şi dansat piese aparţinând unui gen muzical iubit de români de mai bine de o jumătate de secol, iar bisurile nu au lipsit. 

"Ne-a făcut o plăcere deosebită la Sighişoara, mai ales într-o companie foarte plăcută, pentru că a fost un festival multientic şi multiculturalitate - şi eu sunt unul care susţine lucrul ăsta într-o formă de a-şi păstra fiecare identitatea şi cultura şi obiceiurile şi datinile într-o lume în care globalizarea ia o formă în care nu te mai regăseşti. Şi noi am venit împreună cu Mani Neumann şi Ulli Brand din Germania, cu care am cântat şi la Phoenix, şi acum am avut plăcerea să cântăm într-un festival cu muzica lui Mani aici, ca invitat eu cu Ioji Kappi. S-a cântat o muzică ce într-adevăr are un spaţiu foarte larg de percepere, şi asta s-a simţit şi aici, pentru că a fost un public foarte divers şi am şi spus şi pe scenă: Dacă aş putea vorbi toate limbile pământului, aş traduce muzica noastră peste tot, dar las muzica să vorbească. Şi a vorbit! Şi ne bucurăm să fim aici", a declarat pentru Ovidiu Lipan Ţăndărică. 

Artistul a adăugat că este un lucru minunat să poţi face muzică cu colegi alături de care ai trăit o viaţă întreagă şi cu care s-au creat nişte legături foarte puternice: "Pentru că noi am şi fost într-o perioadă în care eu aveam 24 de ani, ne-am cunoscut cu foarte mulţi ani înainte, perioada adolescentină, care ne-a pregnat cumva. Şi ăsta e un lucru frumos - să te regăseşti la vârsta asta, care pentru noi n-are nicio importantă, pentru că noi tot copii am rămas cumva în suflet şi trăim între adolescenţă şi maturitate acolo, într-o lume a noastră şi ne face mare plăcere să cântăm!". 

Concertul a reprezentat un adevărat act cultural, consideră organizatorul Festivalului ProEtnica, Volker Reiter, director al Centrului Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara. 

"Anul acesta Johann Sebastian Bach a împlinit 333 de ani de la naştere. Sunt un fan al lui Bach, dar şi al acestei formaţii. Şi cred că de foarte multă vreme nu am avut atâta emoţie cum am avut în seara asta. Deci, a fost un adevărat act cultural, şi asta cred că este foarte important", a subliniat Volker Reiter. AGERPRES

×