x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Helloween şi Judas Priest au “aruncat în aer” Romexpo

Helloween şi Judas Priest au “aruncat în aer” Romexpo

de Diana Scarlat    |    02 Iul 2015   •   15:58
Helloween şi Judas Priest au “aruncat în aer” Romexpo

Bucureştiul a găzduit miercuri seară unul dintre cele mai bune show-uri heavy metal din ultimii ani, cu trupele Helloween şi Judas Priest. Concertul din România a fost prilejuit de turneul trupei britanice Judas Priest, pentru promovarea albumului "Redeemer of Souls Tour". “Încălzirea” de deschidere a fost făcută de trupa românească 9.7 RICHTER.

Judas Priest a sărbătorit şi recordul de 45 de milioane de discuri vândute în întreaga lume, iar solistul vocal al rupei, Rob Halford, a fost într-o formă excelentă, declarându-le fanilor din România că se bucură foarte mult pentru reve nirea pe scena de la bucureşti. După ce a trecut în revistă piesele şi stilurile fiecărui album Judas Priest, pentru fiecare în parfte schimbându-şi costumul de scenă, Halford a trecut la celebrele vocalize cu publicul, iar apogeul l-a atins prin intrarea pe scenă pe motocicletă, ca introducere firească şi mult aşteptată de fani, pentru piesa "Hell Bent for Leather".

"Victim of Changes", "March of the Damned", "Turbo Lover", "Redeemer of Souls", "Breaking the Law" sau "Halls of Valhalla" au făcut spaţiul de spectacole de la Romexpo să vibreze de entuziaasmul fanilor, pe un sunet excelent, iar finalul a fost apoteotic, marcat prin Painkiller, la cererea publicului, după care "Living After Midnight" a deschis tuturor apetitul pentru after party... Evenimentul organizat de Events a adus la Romexpo peste 6.000 de fani ai trupelor Helloween şi Judas Priest.

×
Subiecte în articol: judas priest concert heavy metal