x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Începe festivalul "I love Lipatti"

Începe festivalul "I love Lipatti"

18 Mar 2019   •   11:17
Începe festivalul "I love Lipatti"
Sursa foto: Mediagraph

Primăria Municipiului București prin Casa Artelor "Dinu Lipatti" vă invită, între 19 și 24 martie 2019, la cea de-a treia ediție a Festivalului "I Love Lipatti", ce se va desfășura între orele 18.00 şi 21.00 la Casa Artelor “Dinu Lipatti” din Bulevardul Lascăr Catargiu, nr. 12.

Evenimentul va marca, în 19 martie, împlinirea a 102 ani de la nașterea marelui pianist român Dinu Lipatti, dar și a unui an de la inaugurarea celui mai nou Centru cultural de excelență al orașului București - Casa Artelor "Dinu Lipatti". Prima ediție a avut loc chiar în Anul Centenar al nașterii celui mai mare pianist român din toate timpurile, Constantin Dinu Lipatti, la fiecare ediție reunind muzicieni, muzicologi și conferențiari de marcă ai scenei culturale românești, iar programul muzical a cuprins, încă de la început, mai multe recitaluri în premieră absolută. În cadrul Festivalului, a fost interpretată, pentru prima dată, Integrala lucrărilor pentru pian solo compusă de Dinu Lipatti.

An de an, Festivalul s-a îmbogățit calitativ, în 2018 el purtând pecetea Centenarului Marii Uniri, iar ediția de anul acesta, cea de a treia, fiind dedicată și marelui dimplomat și om de cultură Valentin Lipatti, fratele mai mic al lui Dinu Lipatti, de la a cărui dispariție se împlinesc, la 26 martie, 20 de ani.

Deschiderea Festivalului va avea loc marți, 19 martie, de la orele 18.00, odată cu vernisarea celor trei expoziții din Curtea și Saloanele Casei Lipatti: “Dinu Lipatti, viața și opera” - expoziție în aer liber, “Portrete din lumea lui Dinu Lipatti” - expoziție realizată de pictorul Paul Mecet și “Familia Lipatti" - expoziție de fotografii. Cele trei expoziții vor fi accesibile publicului pe toată perioada Festivalului, între orele 17.00 - 21.00.

Programul primei zilei de Festival continuă, tot cu începere de la ora 18.00, cu prima parte a proiecției de film “Dinu Lipatti, muzică și geniu”, o producție Trinitas TV, realizat de Mihaela Poenaru. De la ora 19.00, Mădălina Dănilă va susține un Recital extraordinar de pian, cu lucrări de Dinu Lipatti, George Enescu și Johann Sebastian Bach.

Miercuri, 20 martie, de la ora 18.00 va avea loc proiecția celei de-a doua părți a filmului “Dinu Lipatti, muzică și geniu”, iar de la ora 19.00, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, alături de pianista Verona Maier vor susține un Recital extraordinar integral românesc, cu lucrări de Dinu Lipatti, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Anton Pann, Tiberiu Brediceanu, Constantin Silvestri, Vasile Jianu, Grigoraș Dinicu, Petre Elinescu.

Joi, 21 martie, de la ora 18.00, va avea loc proiecția filmului “Sonată pentru omul bun”, o producție TVR realizată de Ruxandra Țuchel și Oana Drăgulinescu. Filmul creionează un portret emoţionat al celui care a fost compozitorul, pianistul şi pedagogul Dinu Constantin Lipatti. Documentarul aduce la lumină interviuri antologice cu profesoarele sale, Florica Musicescu, Nadia Boulanger, cu cei doi biografi ai lui Lipatti, Grigore Bărgăuanu şi Dragoş Tănăsescu, precum și cu violonistul Yehudi Menuhin.

De la ora 19.00, mezzosoprana Oana Andra și baritonul Alexandru Chiriac, acompaniați, la pian, de Alexandru Petrovici și Ieronim Buga vor încânta publicul cu un Recital extraordinar de lied românesc, în program regăsindu-se lucrări de Dinu Lipatti, George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Anton Pann, Vasile Popovici, Aurel Eliade, George Stephănescu, D.G.Kiriac, Simeon Nicolescu, George Cavadia, Mauriciu Vescan, George Vassiliu.

Vineri, 22 martie, de la ora 18.00 publicul va putea viziona proiecția de film “Triptic - Constantin Brăiloiu, Clara Haskil, Dinu Lipatti”, în regia și după scenariul Anei Simon. Cele trei personalități marcate ale muzicii românești de la începutul secolului XX, au fost legați de un destin ce i-a reunit pe meleaguri străine, descoperind, împreună, că adevărata lor patrie este muzica. De la ora 19.00, pianistului Toma Popovici, câștigător al marelui premiu la concursul internaţional „Dinu Lipatti” din 1997 va susține un Recital extraordinar din creațiile lui Dinu Lipatti, Ludwig van Beethoven, Frederick Chopin.

Sâmbătă, 23 martie, de la orele 18.00, va avea loc proiecția documentarului „Ultimul recital”, realizat de regizorul şi producătorul francez Philippe Roger, peliculă selecţionată la Festivalul de Film Documentar Doucencourt de la Lyon. Pornind de la momentul celebrului recital din cadrul Festivalul Internațional de la Besançon, din 1950 - cel din urmă recital al lui Dinu Lipatti, filmul construiește retroactiv imaginea celui mai iubit pianist român din toate timpurile, prin mărturiile emoționante ale celor care l-au cunoscut și admirat.

Pianista Ilinca Dumitrescu, va susține, de la ora 19.00, un Recital extraordinar, cu un program compus din lucrări românești semnate Dinu Lipatti, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Marțian Negrea, Tiberiu Brediceanu, Paul Constantinescu, Mihail Jora, Filip Lazăr.

Duminică, 24 martie, de la ora 18.00, va avea loc lansarea cărții de memorii “Povernei 23” de Valentin Lipatti, reeditată și completată cu 30 de fotografii, în cadrul colecției Esențial, inițiată și coordonată de regizoarea Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor "Dinu Lipatti".

Academicianul Răzvan Theodorescu și criticul de film Irina Margareta Nistor, invitații speciali ai serii, vor evoca personalitatea diplomatului si omului de cultură Valentin Lipatti, la 20 de ani de la trecerea sa în neființă.

Valentin Lipatti a fost profesor universitar, scriitor, traducător, publicist și mare diplomat, conducătorul delegaţiei României la Conferinţa de securitate şi cooperare de la Helsinki şi Geneva. Potrivit mărturiilor contemporanilor săi, ambasadorul Valentin Lipatti, excelent negociator, a avut o contribuţie imensă la redactarea actului final al acestei Conferinţe, lui datorându-i-se, în mare parte, limpezirea principiilor de cooperare în Europa, impunerea principiului unanimităţii - calea de a stopa tentaţiile dictatoriale ale marilor puteri și admiterea conceptului de cooperare şi securitate.

Închiderea Festivalului va avea loc de la ora 19.00, când pianistul Viniciu Moroianu va susține un recital extraordinar ce va cuprinde Integrala lucrarilor pentru pian solo de Dinu Lipatti, în premieră absolută.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

×