x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Jonas Brothers

Jonas Brothers

de Alex Revenco    |    18 Apr 2008   •   00:00

Cei trei fraţi Jonas (Joe, Kevin şi Jonas) din New Jersey alcătuiesc una dintre cele mai populare trupe din SUA în acest moment.

Cei trei fraţi Jonas (Joe, Kevin şi Jonas) din New Jersey alcătuiesc una dintre cele mai populare trupe din SUA în acest moment. Primul album, “It’s About Time”, a fost lansat în 2006 şi a inclus single-ul “Mandy”, ajuns locul 1 în topul TRL. Pentru piesele de pe acest album, cei trei fraţi au co­la­borat cu producători şi compozitori importanţi precum Desmond Child (Aerosmith, Bon Jovi), Billy Mann (Des­tiny’s Child, Jessica Simpson) sau Steve Greenberg (Joss Stone, Hanson).

 

SERIAL ŞI FILM. Al doilea album, “The Jonas Brothers”, a fost lansat anul trecut la noua casă Hol­ly­wood Records, label Universal Music şi după doar o săptămînă discul a ajuns locul 5 în Billboard 200. Canalul Disney (care i-a făcut ce­lebri pe Timberlake, Spears şi Aguilera) pregăteşte un serial (J.O.N.A.S) şi un film de lung-metraj (Camp Rock) în care protagoniştii vor fi cei trei fraţi, iar la vară Jonas Brothers vor pleaca în turneu cu Avril Lavigne.


 

Discuri pentru player

Gnarls Barkley

The Odd Couple. Duo-ul experimental compus din producătorul Danger Mouse şi Cee-Loo combină în muzica lor influenţe soul, pop, rock şi dance într-o manieră originală, care s-a dovedit de succes. În 2006, atît single-ul “Crazy”, cît şi albumul “St. Elsewhere” au avut un imens succes, mai ales în Marea Britanie. Iar în această lună a apărut cel de-al doilea album, primul single “Run” fiind deja lansat pe iTunes. Videoclipul acestui single a fost regizat de Guy Shelmerdane şi Richard Farmer.

 

Roberto Fonseca

Zamazu. Artistul a devenit celebru prin asocierea cu legendarul grup Buena Vista Social Club, dar a cîntat şi alături de alţi mari muzicieni ca Ibrahim Ferrer sau Omara Portuondo. Cu “Zamazu”, distribuit la noi de A&A Records, Fonseca şi-a început cariera solo oferind o frîntură din cel mai pur jazz latin, o abordare unică şi inovativă a jazzul-ui cubanez. Atenţie, Fonseca îşi promovează noul disc în cadrul unui turneu ce ajunge şi la Bucureşti la 14 mai, spectacolul fiind programat la Palatul Copiilor!

 

Kronos Quartet

The Cups of Magic. Noul album al prestigiosului cvartet american va fi prezentat în cadrul unui concert, programat la 11 mai în sala de concerte a Radio­difuziunii Române. Albumul, apă­rut în februarie 2008 şi distribuit în România de A&A Records/ Warner Music Licensee, conţine înregistrarea de debut a piesei în şase timpi a lui Terry Riley, “The Cups of Magic”. La acest material, cvartetul colaborează cu Wu Man la pipa (un instrument cu corzi tradiţional chinezesc, asemănător cu lăuta) şi voce.

 

Flo Rida

Mail On Sunday. Este albumul de debut al rapperului care-şi spune Flo Rida, realizat în colaborare cu unii dintre cei mai valoroşi compozitori ai momentului, printre care

Tim­berland, Will.I. Am, The Runners, J.R. Rotem şi Atlanta’s DJ Montay. Trebuie ştiut că primul single, “Low”, este deja triplu Disc de platină, fiind declarat cel mai bine vîndut single digital al tuturor timpurilor. Flo Rida l-a avut alături şi pe faimosul Timbaland, pe “Elevator”, al doilea single.


×
Subiecte în articol: muzica