x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Justin Bieber neagă că ar mai fi interesat de fosta lui iubită Selena Gomez

Justin Bieber neagă că ar mai fi interesat de fosta lui iubită Selena Gomez

27 Mar 2019   •   15:56
Justin Bieber neagă că ar mai fi interesat de fosta lui iubită Selena Gomez

Cântăreţul canadian Justin Bieber a negat marţi că ar mai fi interesat de fosta lui iubită, cântăreaţa Selena Gomez, la o zi după ce a anunţat că se retrage temporar din viaţa artistică pentru a se concentra asupra familei, relatează EFE.

"Am iubit-o şi o iubesc pe Selena, mereu va avea loc în inima mea, dar sunt complet îndrăgostit de soţia mea. Este absolut Cel Mai Bun lucru care s-a întâmplat în viaţa mea, punct", a scris Bieber pe contul său de Instagram.

Astfel artistul canadian a respins comentariile negative, primite după anunţarea retragerii sale temporare din muzică, şi care puneau la îndoială căsătoria sa cu Hailey Baldwin, în vârstă de 22 de ani.

Bieber a negat că actuala sa căsătorie ar fi o stratagemă pentru a se împăca cu Selena Gomez şi a avertizat că "niciodată" nu va mai răspunde la astfel de mesaje, care pun sub semnul întrebării căsătoria lui cu Hailey Baldwin.

"Acesta este răspunsul pentru toţi acei lipsiţi de maturitate şi bolnavi care îi trimit lui Hailey mesaje răutăcioase de genul: 'El se va întoarce mereu la Selena', 'Selena este cel mai bun lucru pentru el'. Hailey este iubita mea, punct. Dacă nu o placi şi nu o susţii înseamnă că nu mă sprijini nici pe mine şi nu eşti un fan bun sau o persoană cu sufletul bun", a încheiat Justin.

Bieber, 25 de ani, a postat acest mesaj a doua zi după ce a anunţat că se retrage temporar de pe scenă şi a mărturisit că nu a fost prea fericit în ultimul său turneu. El se referea la turneul 'Purpose', care a început în 2016 pentru promovarea albumului cu acelaşi titlu lansat în anul precedent. În iulie 2017, el a anulat 14 concerte rămase din acest turneu pentru a se îngriji de "mintea, inima şi sufletul său".

La începutul lunii martie, Bieber a recunoscut pe Instagram că suferă de probleme mentale. "Mă concentrez să repar unele dintre problemele adânc înrădăcinate cu care mă confrunt, asemenea multora dintre noi, astfel încât să nu am o cădere psihică şi să pot să îmi păstrez căsătoria şi să devin genul de tată care doresc să fiu", a scris Bieber pe Instagram.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Justin Bieber selena gomez