x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Kate Nash

Kate Nash

de Alex Revenco    |    25 Ian 2008   •   00:00

Gala de decernare a celor mai im­portante premii din industria muzicală britanică va avea loc luna viitoare, la Earls Court din Londra, gazdele evenimentului fiind Ozzy şi Sharon Osbourne.

De trei ori nominalizată la Brit Awards

 

Gala de decernare a celor mai im­portante premii din industria muzicală britanică va avea loc luna viitoare, la Earls Court din Londra, gazdele evenimentului fiind Ozzy şi Sharon Osbourne. Organizatorii i-au anunţat şi pe cei care vor avea recitaluri în gală:  Kaiser Chiefs, Kylie Minogue, Mark Ronson, Sir Paul McCartney,  Rihanna şi Mika.

 

Concurenţă. Noua “senzaţie” a scenei britanice, Nash a fost nomina­li­zată la categoriile British Female Solo Artist (alături de Bat For Lashes, KT Tunstall, Leona Lewis şi PJ Harvey), British Breakthrough Act (Bat For Lashes, Klaxons, Leona Lewis, Mika) şi British Single, unde Kate participă cu discul “Foundations”, dar are o concurenţă foarte serioasă: The Hoo­siers – “Worried About Ray”, James Blunt – “1973”, Kaiser Chiefs – “Ruby”, Leona Lewis – “Bleeding Love”, Mark Ronson featuring Amy Whinehouse – “Valerie”, Mika – “Grace Kelly”, Mutya Buena – “Real Girl”, Sugababes – “About You Now” şi Take That – “Shine”. La această oră, interpreta britanică îşi promovează albumul de debut în cadrul primului ei turneu în Statele Unite.

 

Discuri pentru player

 

Serj Tankian

Elect the Dead. Albumul solo de debut al solistului de la System Of A Down, unde este Serj, a realizat singur majoritatea părţilor instrumentale, primind ajutor de la toboşarii John Dolymayan (SOAD) şi Bryan “Brain” Mantia (Guns N’ Roses). La înregistrările acestui excelent album, ce poate fi comparat cu primele materiale SOAD, au mai contribuit Dan Monti – chitară, bass, cântăreaţa de operă Ani Maldjian şi câţiva violonişti, printre care binecunoscutul Antonio Pontarelli.

 

Urma

Trend Off. Cel de-al treilea album al trupei a fost înregistrat în studioul Amps Factory din Freiburg, Germania, produs de Catapulta Records şi distribuit de A&A Records/Warner Music Licensee. Un foarte reuşit disc înregistrat cu prieteni din Al Jawala şi alţi invitaţi speciali, cu 14 piese noi care certifică profesionalismul formaţiei. Package de excepţie, cu o grafică ce poartă, ca de obicei, semnătura lui Cristian Ioan Gutău (Cignature Media), cel care a conceput design-ul tuturor produselor Urma.  

 

Laura Pausini

San Siro 2007. CD/DVD apărut la sfârşitul anului trecut ce conţine aventura celor două zile în care cea mai apreciată interpretă din Italia a susţinut pe stadionul San Siro din Milano un concert memorabil, în faţa a 70.00 de spectatori. CD-ul cuprinde 15 cântece, de la succese mai vechi precum “La Solitudine” şi “Gente”, până la piese mai recente, ca “Destinazione Paradiso”, sau “Non me lo so spiegare”. DVD-ul surprinde două ore dintr-un spectacol grandios şi 22 de melodii.

 

Sarmalele Reci

O seară la Operetă (Best of Live). Conţine 12 piese interpretate în urmă cu trei ani pe scena Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” plus varianta de studio a melodiei “Adrian Băsescu”. Versurile piesei sunt dedicate tagmei politicienilor, despre care Emil Viciu spune că “toţi sunt ca unul şi parcă toţi sunt făcuţi de o mamă”.

Componenţa actuală a grupului: Zoltán András (voce), Emil Viciu (chitară), Mircea Horváth (clape), Vladi Săteanu (bass) şi Gabi Drăgan (tobe). 

×
Subiecte în articol: muzica