x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica La aniversare: Stones 50, carte cu 700 de fotografii

La aniversare: Stones 50, carte cu 700 de fotografii

de Alex Revenco    |    04 Aug 2012   •   21:00
La aniversare: Stones 50,  carte cu 700 de fotografii

Cu prilejul aniversarii a 50 de ani de la primul concert, legendarul grup Rolling Stones a lansat o carte cu fotografii facute de-a lungul impresionantei cariere muzicale. "The Rolling Stones 50" a aparut in librarii chiar pe 12 iulie, ziua in care, in 1962, Mick Jagger & Co au cantat pentru prima oara, in faimosul Marquee Club de pe Oxford Street din Londra. Cartea are 352 de pagini si cuprinde 700 de fotografii, dintre care 300 sunt color. Imaginile sunt din arhiva cotidianului britanic Daily Mirror, ziarul cu cea mai mare colectie de fotografii Rolling Stones. Volumul, publicat de editura britanica Thames & Hudson, reprezinta doar una dintre numeroasele actiuni din programul aniversar "Rolling Stones 50 de ani". Considerata una dintre cele mai mari si mai influente formatii din istoria muzicii rock, Stones are milioane de fani in intreaga lume care asteapta de la idolii lor un nou turneu. Desi au fost diferite speculatii pe aceasta tema, pana la urma, Mick Jagger a spus ca in 2012 ar fi "prea devreme" pentru o noua intalnire cu publicul, dar ca in 2013 nu este exclus ca evenimentul sa aiba loc. Mai mult, un ziar din Australia a dat publicitatii o stire, neconfirmata oficial, potrivit careia Rolling Stones ar pregati pentru 2013 o serie de 24 de concerte open air, in intreaga lume, unde intrarea ar urma sa fie gratuita. (!?) Dar problema ar putea fi alta: cine va produce acest turneu? Michael Cohl este cel care a produs ultimele turnee Rolling Stones, de la Steel Wheels/ Urban Jungle, 1989-1990 pana la ultimul, Bigger Bang, 2005-2007. In acest interval de timp Cohl a avut contract exclusiv cu Rolling Stones, in calitate de presedinte al Live Nation, cea mai mare companie de entertainment din lume. Intre timp el a plecat de la Live Nation sI a infiintat o alta companie, S2BN, castigatoare a Creative Content Award, la editia 2010 a Billboard Touring Awards. Cand Live Nation a anuntat ca va organiza viitorul turneu Rolling Stones, Michael Cohl a spus ca el este cel care are un contract de exclusivitate cu formatia. "Dar atunci erai la Live Nation, acum nu mai esti" au replicat reprezentantii companiei. "Dar contractul e semnat de mine", a fost argumentul forte folosit de Cohl. Situatia a ramas "in ceata", avocatii celor doua parti urmand a stabili cine va avea dreptul sa organizeze turneul. Desemnat de revista Fortune "Howard Hughes of Rock ’n’ Roll", Michael Cohl a lucrat de-a lungul anilor cu peste 150 de artisti de top, precum Frank Sinatra, Michael Jackson, Rolling Stones, Prince, Stevie Wonder, Pink Floyd, Crosby, Stills, Nash and Young sau U2.

Revenind la cartea noastra, trebuie spus ca, in ziua cand a aparut la Londra (12 iulie), "The Rolling Stones 50" se gaseste si in Romania, exclusiv in Librariile Carturesti si pe carturesti.ro, la pretul de 149 de lei. "Aceasta e povestea noastra, despre 50 de ani fantastici, petrecuti impreuna. Am inceput ca o trupa de blues, ce canta in cluburi, pentru ca in ultima vreme sa umplem cele mai mari stadioane din lume, prezentand niste spectacole pe care niciunul dintre noi nu si le putea imagina. Pentru aceasta carte am ales cele mai bune fotografii din arhivele noastre si nu numai", Mick, Keith, Charlie & Ronnie.

×