x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica La Râmnicu Sărat începe Festivalul Vali Sterian

La Râmnicu Sărat începe Festivalul Vali Sterian

de Alex Revenco    |    16 Mai 2013   •   17:58
La Râmnicu Sărat începe Festivalul Vali Sterian

Vineri 17 şI sâmbătă 18 mai, sala Centrului Cultural “Florica Cristoforeanu “ (fosta Casă de cultură) din Râmnicu Sărat se desfăşoară prima ediţie a Festivalului de Muzică Folk Vali Sterian. Evenimentul, organizat împreună cu Consiliul Local, are loc la  iniţiativa a doi iubitori de muzică din Rm. Sărat, Cornel Tudose şi Dan Manciulea. Festivalul şi-a propus să promoveze spiritul şi mesajul muzicii lui Valeriu Sterian, precum şi să descopere noi talente interpretative şi creative ale muzicii folk. În prima zi  va avea loc concursul, ce se adresează interpreţilor (cu vârsta între 14 şi 45 de ani), care prezintă creaţii folk proprii ori interpretări ale unor cântece din repertoriul lui Valeriu Sterian. Iată lista concurenţilor (în ordine alfabetică): Băiţel Ana Maria, Băiţel Liviu, Cismaru Raluca, David Johnatan, grupul Descântec, Dumitru Ana, Maiteiciuc Ioan, grupul Moldavia Folk, Moraru Ioana, Petcu Vali, Şercău Robert, Ţiţescu Adela, Ţiţescu Cristina. (Locul Ralucăi Cismaru, care s-a retras din concurs, a fost luat de David Johnatan, următorul în ordinea punctajelor de la preselecţie). Cei de mai sus se vor întrece pentru următoarele premii: Trofeul Vali Sterian – 2000 de lei, Premiul I – 1500 de lei, Premiul II – 1000 de lei, Premiul III – 500 de lei, Menţiune – 300 de lei, Premiul “Cântec de oameni” (pentru cea mai bună interpretare a unui cântec al lui Vali Sterian – 1000 de lei.

×
Subiecte în articol: Festival Vali Sterian