x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica “Lacul Lebedelor” va “îngheţa” Sala Palatului, pe 18 ianuarie 2014!

“Lacul Lebedelor” va “îngheţa” Sala Palatului, pe 18 ianuarie 2014!

de Dana Andronie    |    09 Dec 2013   •   16:57
“Lacul Lebedelor” va “îngheţa” Sala Palatului, pe 18 ianuarie 2014!
Scena va fi acoperită cu 2.500 de kilograme de gheaţă naturală
Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg -  considerat deja parte din patrimoniul cultural al Rusiei şi singurul balet profesionist pe gheaţă din lume-  ajunge la Bucureşti, pentru un spectacol feeric, cu reprezentaţia “Lacul Lebedelor”, pe 18 ianuarie 2014.

Producţia Lacul Lebedelor este pusă în scenă de coregraful Konstantin Rassadin (Artist Emerit al Rusiei), iar în ultimii cinci ani a fost prezentată pe cele mai prestigioase scene din SUA, Canada, Olanda, Germania, China, Spania, Coreea, Taiwan, Grecia, Portugalia, Irlanda, Serbia, Slovenia, Turcia, Elveţia, Columbia şi Argentina.
Faimosul libret ce istoriseşte povestea unor prinţese transformate în lebede de către un vrăjitor malefic al cărui blestem poate fi spulberat doar de iubirea unui prinţ prinde viaţă pe scena - patinoar şi îmbină într-un mod inedit muzica simfonică, gingăşia costumelor şi măiestria balerinilor, într-un spectacol unic.

Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg va oferi şi publicului din Romania un show  impresionant în care minutiozitatea coregrafiei clasice şi efectele spectacolului pe gheaţă sunt doar două dintre argumentele care îl care recomandă. Pentru acest spectacol, scena Sălii Palatului va fi acoperită cu 2.500 de kilograme de gheaţă naturală.

Începând din anul 1995, Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg aduce în faţa publicului din lumea întreagă fascinantele spectacole clasice de balet transpuse pe geaţă.”Frumoasa din pădurea adormită”, “Lacul lebedelor” şi “Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, precum şi “Cenuşăreasa” de Serghei Prokofiev sunt titlurile cu care Baletul pe Gheaţă a susţinut peste 7.000 de reprezentaţii.

În decursul timpului, corpul de balet a fost completat de figuri proeminente ale lumii patinajului artistic. Perechea Ludmila Beloussova şi Oleg Protopopov (care au în palmares titluri europene, mondiale şi olimpice), Alexei Ulanov (campion olimpic, mondial şi european), Ludmila Smirnova (laureată la numeroase campionate olimpice, mondiale şi europene) sunt doar câţiva dintre cei care, de-a lungul anilor, au dat strălucire spectacolelor Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg. În prezent, nu mai puţin de 20 de balerini din cadrul ansamblului deţin titlul de Maestru Al Sporturilor în Rusia pentru victoriile reputate în competiţii naţionale şi internaţionale de patinaj artistic.

Baletul pe Gheaţă din Saint-Petersburg (fostul Ansamblu de Stat al Baletului pe Gheaţă din Leningrad) a fost fondat în 1967 de remarcabilul coregraf Konstantin Boyarsky, descendent al renumitei şcoli de balet classic din St. Petersburg, cel care a realizat pentru prima oară fuziunea dintre baletul clasic şi patinajul artistic.
Astăzi, baletul se află sub îndrumarea directorului artistic Konstantin Rassadin - Artist Emerit în Rusia şi fost solist al celebrului balet Mariinsky. Co-fondator şi Director Muzical al Baletului este dirijorul Leo Korkhin, figură proeminentă a culturii ruseşti, al cărui nume se leagă de celebra Orchestră Simfonică Academică a Societăţii Filarmonice din Sankt Petersburg.

Preţul unui bilet variază între 350 de lei (Categoria I) şi 100 de lei (Categoria a VI-a). 
Biletele se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flanco, Diverta, Domo, Vodafone, Orange, Germanos, InMedio, Librăriile Humanitas, Cărtureşti, Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române şi online pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro şi www.myticket.ro.

Atenţie! Organizatorii oferă bonus de sărbători! Orice bilet cumpărat la spectacol   beneficiază de 50% reducere la serviciile de cazare şi masă oferite de Hotelul de Gheaţă din Bâlea Lac şi la Palatul Brukenthal din Avrig.

×