x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Magicianul sunetelor a plecat dintre noi

Magicianul sunetelor a plecat dintre noi

de Alex Revenco    |    19 Iul 2012   •   17:05
Magicianul sunetelor a plecat dintre noi

Nascut la Bucuresti (21 august 1931) a lucrat trei ani la Radio, dupa care a venit la Electrecord in 1956, unde a muncit, neintrerupt, pana in 1995 (a iesit la pensie in 1994).

Desi a avut la dispozitie, tehnic vorbind , doar opt canale, dar cu care facea minuni, a intrecut prin stiinta si talent, limitele tehnice. Canta la pian sI lucra cu precadere noptile, depasind intotdeauna, prin bunavointa si pasiune, spatiul alocat oficial inregistrarilor. Mii de benzi au ramas ca marturie a activitatii unui om absolut special.

Dupa pierderea sotiei sI a fiului, Nea Fredy a dus o viata retrasa iar in ultima vreme refuza sa iasa din casa sI sa raspunda la telefon. S-a stins din viata luni 16 iulie sI a fost inmormantat miercuri, intr-un deplin anonimat, in cimitirul Fundeni – Frunzanesti. Ar fi trebuit 4000 de lei pentru a ajunge la Sf Vineri, alaturi de sotia sI fiul sau. In continuare, cateva ganduri despre Nea Fredy.

Ne-a crescut pe toti
Margareta Paslaru:' Fredy Negrescu ne-a parasit dar sunetul captat de el, fara artificii, ramane pe sute de discuri Electrecord. Profesionalismul maestrului de sunet Teodor Negrescu, Fredy, cum il numeam noi toti, interpretii, instrumentistii, solistii, va ramane intiparit in arhiva de aur a Casei de Discuri Electrecord, pe zeci si sute de discuri, casete, CD-uri. A lucra cu Fredy era o placere, capta culoarea vocii, a timbrului, fara artificii, garanta calitatea sunetului la mixajul pieselor pe care le-am inregistrat inca din 1960. Lumea artistica nu il va uita. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!'

Mircea Vintila: 'De la primele mele discuri de la Electrecord, toate inregistrarile pe vinil au avut loc in studioul lui Fredy Negrescu, unde avea celebrul mixer pe 6 canale. Nu a fost niciodata doar inginer de sunet, el participa alaturi de noi , ne dadea sfaturi, ne-a crescut sI a avut grija de noi toti. Avea tot timpul o vorba buna sa ne spuna, sa ne destinda, sa nu fim crispati cand inregistram. Printre cele mai frumoase momente traite langa Fredy Negrescu se numara acela cand eu trageam 'Crezul meu' sI in studio urma sa inregistreze Sfinx, cu Dan Andrei Aldea, Bibi, Misu sI Enache. Atunci Dan Aldea mi-a facut chitara sI Misu percutia'.

Calin Pop (Celelalte Cuvinte): ' Maestru in domeniul sunetului, Theodor Negrescu, caruia-i spuneam cu totii Nea Fredy a fost tatal nostru spiritual din punct de vedere tehnic, si nu numai. Mereu ne-a incurajat la inregistrari cand eram in impas atat tehnic cat si artistic, mai ales pentru ca in acele vremuri (1987-1989) orele destinate inregistrarilor unui album erau putine, insuficiente. In pauze stateam la o bere si, ca niste copii ascultam fascinati povestiri adevarate cu inregistrarile facute trupelor romanesti de legenda care ne-au servit drept exemplu. Nea Fredy nu a murit, a ramas in sufletul nostru pentru totdeauna. Doar a trecut intr-o alta dimensiune. Dumnezeul nostru sa- l odihneasca in pace'.

Nemuritor
Adrian Romcescu:' Dupa o cariera de 39 de ani, imi permit sa vorbesc despre Nea Fredy sI in numele colegilor, care sunt sigur ca imi vor impartasi parerile. Cu un fler muzical iesit din comun sI astfel intuitivitatea de a trece de la un gen muzical la altul, Nea Fredy stia parca ce ne dorim fiecare sI de aceea, nici in ziua de astazi, vocile noastre nu suna mai natural decat la Nea Fredy in studio. Avea o sensibilitate muzicala deosebita, reusind intr-o atmosfera desavarsita de prietenie sa scoata tot ce aveam mai bun in noi. Toate acestea il face, din punctu nostru de vedere, nemuritor sI un etalon al bunului simt muzical. Ii vom asculta cu deosebita placere imprimarile, tot restul vietilor noastre'.

Niki Constantinescu (fost coleg la Electrecord):'Nea Fredy a fost cel mai mare inginer de sunet de inregistrari din Romania, un maestru al inregistrarilor analogice. El este cel care a tras, de-a lungul a peste 30 de ani toate albumele importante din muzica romaneasca, rock, folk, jazz sI usoara. Toti artistii mari sI foarte mari ai tarii au trecut prin mainile sI urechile lui : Sfinx, Phoenix, Celelalte Cuvinte, Iris, Semnal M, Holograf, Cargo etc. precum sI Aurelian Andreescu, Dan Spataru, Margareta Paslaru, Marina Voica, Angela Similea, Corina Chiriac etc., Vali Sterian, Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Alexandru Andries, Nicu Alifantis,Victor Socaciu etc. sau Marius Pop, Johnny Raducanu etc. Toti trageau pe un magnetofon analog de opt canale, calitatea inregistrarilor era deosebita, sunetul era cald cum nu mai poate fi realizat astazi, in era digitala. Prin plecarea lui nea Fredy, Romania a pierdut cel mai mare inginer de sunet pe care l-a avut vreodata'.

×