x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Michael Bolton, un nou CD

Michael Bolton, un nou CD

01 Noi 2009   •   00:00
Michael Bolton, un nou CD

Materialul noului album, "One World, One Love", a fost scris şi produs în totalitate de artist, iar definitivarea lui a durat doi ani. Cele douăsprezece melodii sunt compuse în stilul inconfundabil Bolton, fiind "de dragoste", cu versuri sensibile.



La două cântece el a colaborat cu Ne-Yo şi cu noua vedetă feminină, Lady GaGa. Referitor la Lady Gaga, Bolton a spus: "Ea a vrut să lucreze cu mine, şi atunci când înregistram discul nu se lansase încă, aşa că habar nu aveam cine este. Dar mi-a trimis câteva mp3-uri, printre care şi «Poker Face», am ascultat-o şi mi-am zis că va ajunge mare. Nu mi-am închipuit însă că va ajunge atât de mare. E noua Madonna". Ryan Tedder (OneRepublic), Kara Dioguardi (membră în juriul concursului American Idol), RedOne şi The Jam au contribuit şi ei la acest disc.

×
Subiecte în articol: muzica