x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Mon amour de mahala

Mon amour de mahala

de Dana Andronie    |    08 Apr 2009   •   00:00
Mon amour de mahala

Mai rămăsese o nişă importantă din muzica Bucureştilor neacoperită de trubadurul oltean: periferia.



Există două mari "fiefuri" ale muzicii lăutăreşti: la Bucureşti şi la Craiova. Dintre lăutarii vestiţi ai secolului trecut, mai trezesc încă aduceri aminte Paraschiv Oprea, Cristache Ciolac, Nicolae Buică, Grigoraş Dinicu, Vasile şi Ionel Budişteanu, Teodor Zavaidoc, Dona Dumitru Siminică, Fărâmiţă Lambru, Alexandru Pădureanu, Toni Iordache, Romica Puceanu, Constantin Eftimiu, Marin Năsturică, Gică Chirea, Florea Cioacă etc.

PARFUM DE HANI ŞI RICĂ
Este uşor de observat că majoritatea lăutarilor sunt ţigani. Prin ei, muzica românească a atins cele mai înalte performanţe de comunicare artistică. În esenţă, lăutarii sunt, în primul rând, interpreţi şi orchestratori, nu creatori. Ei au preluat muzica folclorică şi au marketizat-o. Au făcut din ea o profesie.

Muzica lăutărească este muzica folclorului urban, cântată şi ea, aproape în exclusivitate, de ţigani. În ultimele două decenii această muzică a intrat însă într-un con de umbră, sufocată de un gen care poartă (impropriu) denumirea de manea. I-a fost dat unuia care nu e nici ţigan, nici măcar bucureştean, sarcina benevol asumată de a reabilita muzica lăutărească.

Numele lui este Tudor Gheorghe şi este oltean. "Mahalaua mon amour" se numeşte noul său concert (şi concept) şi are parfum de "Hani" şi "Rică, fante de Obor". Aşadar, nu muzica populară, nu muzica interbelică a saloanelor bucureştene constituie obiectul acestui concert, ci muzica lăutărească de la Anton Pan până la Dona Dumitru Siminică şi Romica Puceanu.

Şi cum muzica lăutărească reprezintă, cum bine spunea cineva, "meşteşugul de a ofta", iată-l pe Tudor Gheorghe oftând magistral, într-un recital unic, care demonstrează că frumuseţea sonoră înfloreşte oriunde există un strop de sensibilitate şi cineva care s-o exprime.

Turneul a început la Craiova şi a ajuns săptămâna trecută şi la Caracal, unde a onorat relansarea Teatrului Naţional.
În Bucureşti, biletele s-au vândut demult pentru spectacolele din 8 şi 9 aprilie de la Sala Palatului, ceea ce i-a determinat pe organizatori să mai programeze unul, la 17 mai.

Interesant este că biletele s-au vândut fără ca publicul să ştie prea multe despre conţinutul acestui spectacol, faptul reprezentând o lecţie de credibilitate, un cec în alb acordat de public artistului. Până acum Tudor Gheorghe nu a dezamăgit cu nimic aşa că, dacă, prin absurd, artistul ar propune un concert pe texte din "Mersul trenurilor" sau "Pagini aurii", biletele tot s-ar vinde.

Pe de altă parte, responsabilitatea artistului faţă de public este atât de mare încât, dacă el ar propune sau ar promite un astfel de spectacol, acesta chiar n-ar fi o păcăleală.

Revenind la chestiune, "Mahalaua mon amour" este, aşadar, o nouă restituire, făcută de la înălţimea scenei. În subtext, artistul le bate discret obrazul maneliştilor, care au abandonat muzica lăutărească în favoarea surogatelor facile. Acest spectacol este, înainte de orice, o problemă de atitudine.

×
Subiecte în articol: arte muzica