x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Musicalul "Hair", la Preoteasa

Musicalul "Hair", la Preoteasa

de Alex Revenco    |    03 Iun 2010   •   00:00
Musicalul  "Hair", la Preoteasa

Premiera celebrului musical rock "Hair" va avea loc duminică, 6 iunie, de la ora 19:00, în sala mare a Casei de Cultură a Studenţilor Preoteasa, unde intrarea este liberă.

Director de proiect este Sorina Creangă, care semnează şi regia artistică, iar din distribuţie fac parte Georgiana Dumbravă, Aura Calancea, Mădălina Ignat, Mirela Jienescu, Claudia Costea, Raluca Caragioiu, Oana Adriana Ion, Adrian Cârciovă, Daniel Dobre, Ştefan Ion, Cristian Iaru, Eduard Cârlan, Iulian Sfârcea; coregrafie - Ioana Marchidan; tobe - Lidia Creangă; chitară 1 - Gabriel Golescu; chitară 2 - Diana Paula Dudău; bass - Jacob Lee Golescu; trompetă - Sorin Ciprian Nicolescu.

Licenţa pentru "Hair" a fost închiriată de Lidia Creangă de la Tams-Witmark Music Library INC New York. Deşi, iniţial, Primăria Municipiului Bucureşti a promis că sprijină cu 70.000 de lei desfăşurarea a 20 de spectacole "Hair", la Metropolis, până la urmă "nu s-a întâmplat nimic" şi totul s-a mutat la Preoteasa. Când au aflat că "nu sunt bani pentru «Hair»", cu toţii au decis: "numai în ciudă şi tot o să jucăm!". Şi pentru că fără muzică nu se poate, regizorul artistic plăteşte sunetistul!

×
Subiecte în articol: muzica Preoteasa musical