Muzica folk, o forţă care se ridică frumos din inimi către cer

Pare că ecourile Taberei Folk de la Calafat nu vor să se stingă uşor. Emoţia, talentul, intensitatea au putere să meargă mai departe. Le aranjează Dumnezeu, prin oamenii săi, astfel că, de ani buni, o parte a participanţilor de la Calafat merg la Târgu Jiu. Anul acesta s-a întâmplat ediţia cu numărul norocos 13, a Festivalului Naţional de Folk şi Baladă ,,Poarta Sărutului”. Cu eforturi incredibile, cu ultimatumuri, cu spaime. La Calafat, ajunsese zvonul că Târgu Jiul nu se mai ţine... Eram de faţă când cei invitaţi au fost tulburaţi şi întristaţi de acest gând şi când s-a precipitat un telefon către domnul Viorel Gârbaciu. Rezolvase tot, printr-o intervenţie de maestru. Forţa credibilităţii unui nume.

În amfiteatrul aşezat sub cer, de lângă Şcoala Populară de Artă, trei seri consecutive au fost aşezate sub semnul marilor spectacole. În prima parte, compeţiţia tinerilor concurenţi. Apoi, recitaluri incendiare. Ioan Mateiciuc, Florin Camen, Eugen Avram, Andrei Păunescu, Vasile Mardare, Ovidiu Mihăilescu şi Trupa ,,Joi, Emeric Imre. În a doua seară: Dan Vană, Adrian Ivaniţchi, Sorin Minghiat, Stefan Geraskiev şi Rosen Pasculov (din Bulgaria) Nicu Zota, Bebe Paraschivescu, Cosmin Văman şi Alexandra Andrei. În ultima seară, după festivitatea de premiere, au urmat alte recitaluri extraordinare: Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, Mircea Vintilă, Dinu Olăraşu, Maria Gheorghiu, Adrian Bezna. Spectacolele au fost prezentate impecabil de către amfitrionul evenimentului, Sorin Călugăriţa. La această ediţie, Marele Premiu şi Trofeul au revenit trupei sucevene, ,,Icarus”.

Au fost zile şi nopţi sub semnul oraşului ales şi binecuvântat, cu lansări de carte şi recitaluri poetice, cu revederi, îmbrăţişări, prietenii mai noi sau mai vechi, aplauze şi after party-uri pline de cântec şi lumini adiate de lună. Sărbătoare, festin, generozitate, pariu câştigat, izbândă.

Directorul festivalului a fost tânărul Iani Gârbaciu, acest norocos fiu al Târgu Jiului. Şi, înainte de toate, al tatălui său, inegalabilul domn Viorel Gârbaciu, model de eleganţă şi demnitate. Ne aducem aminte că ,,atunci când vorbesc muzele, tac armele”. Umorile politice inserate forţat şi inutil pe scenă au fost date mai încet, mult mai încet de vindecarea prin cântec. Publicul din Târgu Jiu a primit daruri splendide, spectacole fără egal, răsplătite prelung, omagiul sonor repetat, aplauzele. Spectatorii s-au ridicat în picioare şi au scandat împreună cu Andrei Păunescu: ,,Hai Universitatea, Hai Craiova!”. Au cântat, au lăcrimat, au fost fericiţi. Nu ne rămâne decât să ne aliniem cuminţi în rândurile celor norocoşi că am trăit toate acestea. Şi să recunoaştem că muzica folk este o forţă care se ridică frumos din inimi către cer, chiar aşa, nedrept de puţin mediatizată, chiar aşa, în condiţiile aprige ale lipsei de fonduri şi de moarte a culturii în direct. Undeva, la Târgu Jiu, zâmbeşte un înger. Să vă ţină Dumnezeu puternic, domnule Viorel Gârbaciu! Cândva, oraşul şi istoria nescrisă vă vor mulţumi!