x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ne revedem la Operă, online! Transmisiile celor mai iubite spectacole continuă până în luna mai, în contextul prelungirii stării de urgență

Ne revedem la Operă, online! Transmisiile celor mai iubite spectacole continuă până în luna mai, în contextul prelungirii stării de urgență

de Magdalena Popa Buluc    |    17 Apr 2020   •   17:29
Ne revedem la Operă, online! Transmisiile celor mai iubite spectacole continuă până în luna mai,  în contextul prelungirii stării de urgență
Sursa foto: Matei Tudoran

Scena virtuală a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca rămâne la fel de prezentă pe tot parcursul lunii aprilie și în prima jumătate a lunii mai. În contextul prelungii stării de urgență cu încă 30 de zile și a noilor reglementări oficiale impuse de evoluția situației epidemiologice și a răspândirea virusului COVID-19, anunțate marți, 14 aprilie 2020, de Președintele României Domnul Klaus Iohannis și aprobate de Parlament joi, 16 aprilie 2020, teatrul liric clujean anulează ultimele două spectacole programate pentru luna aprilie 2020 („My Fair Lady” de F. Loewe – 24.04.2020 și „Carmen” de G. Bizet – 26.04.2020)

    Apropierea față de spectatori rămâne la fel de prezentă, însă, prin numeroase transmisii online dedicate publicului de toate vârstele, programate pentru următorul interval, vedetele scenei virtuale fiind cele mai memorabile spectacole din arhiva Operei:

 

vineri, 17 aprilie, ora 18:00 : REQUIEM de G. Verdi – spectacol-eveniment prezentat pe 28.10.2018;

luni, 20 aprilie, ora 10:00: MOTANUL ÎNCĂLȚAT de C. Trăilescu – spectacol-premieră prezentat pe 17.03.2017;

marți, 21 aprilie, ora 18:00: RIGOLETTO de G. Verdi - spectacol-eveniment prezentat pe 03.11.2017;

vineri, 24 aprilie, ora 18:00: DON CARLO de G. Verdi - spectacol prezentat pe 30.04.2017;

duminică, 26 aprilie, ora 10:00: FATA BABEI ȘI FATA MOȘULUI de F. Comișel – spectacol-premieră prezentat pe 29.02.2016;

marți, 28 aprilie, ora 18:00: LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT! de G. Dendrino - spectacolul-avanpremieră, prezentat pe 25.05.2018;

vineri, 1 mai, ora 18:00: BALUL OPEREI 2018 – eveniment prezentat pe 03.03.2018;

marți, 5 mai, ora 18:00: NABUCCO de G. Verdi – spectacol prezentat în cadrul proiectului Opera Aperta 2016;

vineri, 8 mai, ora 18:00: EVGHENI ONEGHIN de P. I. Ceaikovski – spectacol-premieră, prezentat pe 18.01.2016;

marți, 12 mai, ora 18:00: DOAR M... DE LA MARGUERITE de Livia Tulbure Gună/ Călin Ionce – spectacol-premieră, prezentat pe 03.02.2017;

vineri, 15 mai, ora 18:00: WERTHER de J. Massenet – spectacol-premieră prezentat pe 04.10.2015.

 

Vă invităm să retrăiți magia tuturor acestora spectacole prin streaming-urile oferite pe site-ul oficial www.operacluj.ro, transmisiile fiind accesibile timp de 24 de ore de la momentul postării. Toate înregistrările beneficiază de subtitrare în limba română. 

Muzica și dansul ne aduc mai aproape oriunde ne-am afla!

 

 

 

×