x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Nouvelle Vague şi Koop live

Nouvelle Vague şi Koop live

de Alex Revenco    |    19 Noi 2008   •   00:00
Nouvelle Vague şi Koop live

Sâmbătă şi duminică, la Sala Palatului au loc două concerte atractive susţinute de Nouvelle Vague (bosa nova) din Franţa şi Koop (electro-jazz/pop) din Suedia. 



Organizate de Emag!c Entertainment, ambele spectacole sunt prezentate sub genericul Fusion Studio Weekend, publicul bucureştean având astfel ocazia să cunoască noi tendinţe din muzica internaţională. Inspirat din punk şi post-punk, dar şi din new-wave, grupul Nouvelle Vague a fost înfiinţat de producătorii francezi Marc Collin şi Olivier Libaux. În 2004, Nouvelle Vague a debutat în Europa cu albumul omonim, un an mai târziu LP-ul aducându-le succes şi în Statele Unite. Cel de-al doilea material "A Bande a Part", a fost lansat în 2006, urmat un an mai târziu de "Coming Home". Printre piesele "reinventate" de Marc şi Olivier în genul Nouvelle Vague se numără şi celebrul hit Depeche Mode, "Just Can’t Get Enough". Alături de Depeche Mode, şi alte trupe celebre precum Sex Pistols, New Order, Joy Division sau Blondie s-au  bucurat de reinterpretări marca Nouvelle Vague, în manieră bossa nova. Biletele la spectacol costă 60, 85, 110 şi 140 de lei, disponibile în reţeaua Diverta.

PARTY KOOP ÎN GAIA
După concertul de duminică, de la Sala Palatului, cei doi componenţi Koop, Oscar şi Magnus, împreună cu muzicienii din întreaga orchestră, vor participa la o petrecere în Gaia Boutique Club, afterparty plănuit special de Koop pentru fanii lor din România. Concertul de la Bucureşti este ultimul din actualul turneu, înainte de a intra în studio pentru înregistrarea unui nou album. Oscar şi Magnus şi-au dorit să marcheze într-un mod deosebit acest moment, cu atât mai mult cu cât cei doi au spus de curând că, în cazul în care nu vor găsi inspiraţie pentru noul material, acesta ar putea fi chiar ultimul concert sub numele de Koop. Fanii care doresc să petreacă duminică seară în Gaia Boutique Club, alături de cei de la Koop, trebuie să acceseze www.myspace.com/koop şi să lase un mesaj pentru Oscar şi Magnus, prin care să-i convingă că ei sunt cei care merită să fie invitaţi la afterparty. Mesajul trebuie să conţină numele şi numerele locurilor ocupate în sală la concertul Koop.


"Sunt foarte mulţi artişti influenţi care ar merita câte un album special, dar pentru noi, numărul unu este Depeche Mode"
Olivier Libaux

×
Subiecte în articol: muzica koop nouvelle vague