x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica O fostă campioană națională la înot a învins problemele și s-a refugiat în muzică

O fostă campioană națională la înot a învins problemele și s-a refugiat în muzică

13 Oct 2017   •   13:33
O fostă campioană națională la înot a învins problemele și s-a refugiat în muzică
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

La vârsta de doar 19 ani, Diana Lavic a avut deja parte de multe încercări din care unii nu reușesc să scape cu viață. Diana, care spune că muzica a fost salvarea sa, va urca în această seară pe scena X Factor” pentru a-și duce visul mai departe. 

”Nu îmi este rușine să vorbesc despre asta. Conștientizez că a fost o greșeală, cu toții greșim… o rușine ar fi să repet ce am făcut”, își începe povestea Diana, care în urmă cu doar câțiva ani părea că va avea un viitor plin de succes.

”Am făcut 12 ani de înot de performanță, am fost în lotul de juniori al României, am fost campioană națională și internațională”, spune Diana cu regret după ce a renunțat la viața de sportiv în urmă cu doi ani.

”Părinții mei au divorțat, iar eu, din păcate, am fost o bună perioadă dependentă de droguri, dar am reușit să le las. Am fost implicată în bătăi, în scandaluri, eram plecată de acasă zi și noapte sau aduceam în casă o grămadă de prieteni - repetenți, drogați - persoane pentru care cuvântul șmecheri înseamnă să nu faci nimic sau să iei de la alții. Așa am ajuns să fur…”, povestește cu regret Diana, care a reușit însă să realizeze că aceea nu era viața ei și, mai mult, să lupte pentru a-și redobândi încrederea, sănătatea și pentru a-și recâștiga familia.   

”Am fost prinsă la furat, iar în momentul în care m-am trezit la poliție înconjurată de oameni cu 4 clase, fără nicio legătură cu mine și cu ce îmi doream eu, mi-am dat seama cât de rău am ajuns din cauza factorilor din jurul meu. Atunci am zis că o să îmi văd în continuare de școală, de muzică și că nu o să mai cad în cealaltă extremă”, povestește Diana, care acum lucrează și a reluat și cursurile.

Tot ce a rămas din acea perioadă grea a vieții este muzica, cea care a ajutat-o mereu să rămână pe linia de plutire. Toate experiențele sale sunt acum povestite în versuri în melodiile ei și a ales una pentru a o prezenta la audițiile ”X Factor” din acest an.

Ce părere au avut despre prestația sa Carla’s Dreams, Ștefan Bănică jr, Horia Brenciu și Delia, telespectorii vor afla în această seară, de la ora 21.15, într-o nouă ediție ”X Factor”, la Antena 1.

×