x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica „O virtuozitate care dă fiori”. Pianista Raluca Ştirbăţ, spectacol extraordinar cu Filarmonica de Stat Iaşi în cadrul „Serilor FILIT”

„O virtuozitate care dă fiori”. Pianista Raluca Ştirbăţ, spectacol extraordinar cu Filarmonica de Stat Iaşi în cadrul „Serilor FILIT”

de Cristinel C. Popa    |    12 Oct 2013   •   16:25
„O virtuozitate care dă fiori”. Pianista Raluca Ştirbăţ, spectacol extraordinar cu Filarmonica de Stat Iaşi în cadrul „Serilor FILIT”

În această seară, Filarmonica de Stat Iaşi propune publicului Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), un concert simfonic extraordinar ce va beneficia de participarea celebrei pianiste Raluca Ştirbăţ, a dirijorului Cristian Oroşanu şi a orchestrei filarmonicii ieşene. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Naţionalului ieşean imediat după dezbaterea „Scriitorii şi televiziunea”, la care vor lua parte Stelian Tănase, Mircea Dinescu, Florin Iaru şi Cristian Teodorescu.

În programul concertului vor fi incluse lucrările „Poema romană” de George Enescu şi Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven. Originară din Iaşi, pianista Raluca Ştirbăţ trăieşte de ani buni la Viena. Ea s-a bucurat de un succes deosebit în ultimii ani în lumea muzicală. „Serile FILIT”, realizate în parteneriat cu Opera Naţională Română din Iaşi, sunt parte a programului primei ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi şi au loc între 23 şi 27 octombrie, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

 

×