x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica “Ochi de catifea” cu 100 de viori.

“Ochi de catifea” cu 100 de viori.

de Dana Andronie    |    28 Mai 2011   •   21:00
“Ochi de catifea” cu 100 de viori.

Provincialii au “Ochi de catifea', un album la care s-a muncit, nu gluma. A fost imprimat la Chisinau, in studioul lui Andrei Lifenco, cu aportul a 200 de muzicieni. Trupa a colaborat cu Orchestra Nationala de Camera din Chisinau, Corul de Camera condus de Ilona Stepan, cu Orchestra de Camera a Teatrului “Mihai Eminescu' si cu Filarmonica Nationala.

“Instrumentele diverse, tonalitatile, ritmurile, valorile timbrale va racordeaza la plenitudinea vietii. Melodiile sunt cu atat mai acute, cu cat miscarea este mai rapida si cu atat mai grave, cu cat aceasta e mai lenta. Prelucrarile de folclor romanesc si tiganesc rusesc sunt orchestrate surprinzator, dar pastreaza si prospetimea pieselor populare, asigurand astfel o continuitate intre traditie si modernitate. Printr-o viziune unificatoare, Provincialii au adus trecutul in prezent.' Pentru a va convinge daca asa este, cum declara artistii, nu va ramane decat sa cautati sa aveti “Ochi de catifea'.

Ionut Ungureanu, Monica Mandrescu, Aliona Triboi – solisti; Eugen Radu – clape; Alexandru Rotaru – vioara; Mihai Amihalachioaie – acordeon; Marin Gheras – nai; Costel Constantinescu – chitara; Emil Marcu – bas; Adrian Ghiaur – tobe; Grigore Severin – tambal; Ion Surguci – clape; Doru Hozoc – sunetist, adica toti Provincialii, sunt porniti sa sustina un turneu cu 100 de muzicieni pe scena. “Este un proiect ambitios, de amploare, dar inedit in peisajul muzical romanesc', marturiseste Eugen Radu. Si daca proiectul e ambitios, cu atat mai bine. Doar sa fie... Asteptam provincia...

• Jurnalul National: Provincialii au, mai nou, “Ochi de catifea', influente clasice si de jazz manouche. Mai sunteti provinciali...?

Eugen Radu: Suntem cu totii originari din provincie, locuim in provincie si nici nu avem de gand sa ne mutam in Capitala. Asta ne face sa ramanem “provinciali' potrivit dictionarului, nu-i asa? In ceea ce priveste muzica pe care noi o facem, lucrurile sunt diferite. Un artist este asemenea cavalerului aflat mereu in cautarea “Sfantului Graal': clipa de clipa acumuleaza, cauta, descopera, prelucreaza, inventeaza. Este o mare provocare sa reinvii traditiile fara sa le tradezi si sa eviti capcana unei simple reprodu­ceri. In plus, ne dorim ca muzica noastra sa hraneasca imaginarul publicului nostru. Si de ce nu, sa porneasca in cautarea propriului Graal, mai ales ca fiecaruia i se poate arata altfel.

Ionut Ungureanu: Ne-am dorit mult albumul “Ochi de catifea' si am muncit mult pentru el. Nou este in primul rand faptul ca am colaborat la imprimarea acestui disc cu aproape 200 de muzicieni. A fost o ambitie mare, o provocare, dar credem ca va fi apreciat pe masura. De exemplu, pe piesa care da numele albumului, “Ochi de catifea', se aud peste 100 de viori. Dar, intr-adevar, in muzica nu sunt importante cifrele, de aceea va invitam sa ascultati albumul. E ca si cum ai pleca intr-o calatorie: descoperi, inveti, te bucuri, percepi ceea ce stiai intr-o alta lumina.

• Ionut, ce-ai face sau ce ai fi dispus sa dai pentru a canta cu Stevie Wonder?
Ionut Ungureanu: O, da! Buna intrebare! Imi amintesc de perioada in care scriam pe site-ul lui All Jarreau, spunandu-i ca imi doresc sa vina in Romania si ca as putea sa-l astept la aeroport sa-i duc chiar si bagajul. Anii au trecut, All Jarreau a venit in Romania, am fost la concert, desigur, si a fost superb! In ceea ce-l priveste pe Stevie Wonder, e mai complicat. As veni pe jos de la Focsani pana la Bucuresti daca nu ar exista alta solutie, pentru ca Stevie Wonder este pur si simplu cel mai bun pentru mine!

• Cum se simte un provincial cu nume facut in capitala muzicii?
Eugen Radu: Se simte inspirat. Daca vrei ca ceea ce faci sa daruiesti intregii lumi, trebuie sa te arati intregii lumi. Este adevarat ca dintr-un colt vezi mai bine, dar ca sa fii vazut trebuie sa te afli in centru. In acest caz, spatiul central de vizibilitate este incontestabil Bucurestiul.

• Provincialii au iaht? Sunteti unici, trebuie sa recunosc. Nu am mai auzit de o trupa romaneasca cu un iaht, de care sa se bucure toti...
Ionut Ungureanu: Provincialii nu au iaht. E drept ca ne bucuram din cand in cand de apa, de soare, dar nu pe o ambarcatiune de lux. Iahtul este de fapt o barca, dotata cu tot ceea ce este necesar pentru a ne permite sa evadam din agitatia cotidiana din cand in cand sau, dupa caz, sa practicam un hobby.

• Cu “Ochi de catifea' veti reusi sa....? Va las pe voi sa spuneti, ca stiti mai bine...
Ionut Ungureanu: Cu ochi de catifea vom privi lumea, iar lumea va trai impreuna cu noi, pentru ca sufletele noastre s-au materializat intr-o forma concreta in acest album. Il daruim pu­blicului cu pasiunea unui indragostit. Poate fi chiar declaratia noastra de dragoste pentru fani, pentru muzica, pentru viata. Iar daca cei care ne asculta albumul ne vor impartasi dragostea, putem spune ca am reusit.

Eugen Radu: Cu “Ochi de catifea' vrem sa sustinem un turneu in care sa avem 100 de muzicieni pe scena. Este un proiect ambitios, de amploare, dar inedit in peisajul muzical romanesc.

• “Succesul inseamna sa cazi de noua ori si sa te ridici de zece ori', spunea Jon Bon Jovi. Voi de cate ori ati cazut pentru a va ridica spre succes? Cand? Cum s-a intamplat?
Eugen Radu: Totul se invata, chiar si sa cazi. Si sa te ridici de fiecare data – in asta consta curajul omului mereu vulnerabil in fata incercarilor vietii, dar cu inima voioasa si ochii stralucitori. Ce spunea Jon Bon Jovi este cunoscut in psihologie ca o metafora pentru timpul cand te inalti. Nu doar te ridici si poti pasi sigur, fara sa te mai dezechilibrezi. Timpul acesta a venit deja, pentru noi, ca artisti, aici, acum, cu “Ochi de catifea'.

Ionut Ungureanu: Succesul este direct proportional cu efortul depus pentru a-l dobandi, iar talentul nu poate fi valorificat decat prin multa munca. In plus, in domeniul muzical, succesul are si o unitate mai speciala de masura – publicul.

×
Subiecte în articol: fun