x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Open for rock!

Open for rock!

de Catalina Iancu    |    15 Apr 2010   •   00:00
Open for rock!
Sursa foto: /Intact Images

Se apropie cel mai aşteptat line-up al anului şi cel mai mare eveniment rock ce a avut loc vreodată în România: Tuborg Green Fest 2010, prezentat de Sonisphere Festival.



În perioada 25-27 iunie, Romexpo găzduieşte un regal fără egal: Metallica, Rammstein, Manowar, Heaven & Hell, Slayer, Megadeth, Alice in Chains, Anthrax, Volbeat, Mastodon, Stone Sour. Trupele care vor urca pe scenă în cadrul renumitului festival sunt fără discuţie unele dintre cele mai mari nume ale momentului de pe scena rock şi nu numai.

Proiectul Tuborg Green Fest 2010 presented by Sonisphere Festival reprezintă o fuziune a două dintre cele mai bune festivaluri internaţionale. Evenimentul va aduce trei zile de muzică excelentă şi o atmosferă incendiară. În plus, organizatorii mai pregătesc alte câteva surprize. Pentru prima oară în istorie, Metallica (foto), Slayer, Megadeth şi Anthrax vor concerta împreună, în cadrul turneului exclusiv "THE BIG FOUR", care va include şi un show în Bucureşti.

Cele patru trupe legendare vor urca pe scena Tuborg Green Fest 2010 presented by Sonisphere Festival, iar în plus, organizatorii au mai pregătit o surpriză de proporţii. Invitaţii speciali ai serii de 26 iunie vor fi nimeni alţii decât Ronnie James Dio, Tony Iommi, Geezer Butler şi Vinny Appice de la Heaven & Hell. Apoi, după ani de aşteptare, celebra trupă germană Rammstein ajunge în sfârşit la Bucureşti.

×
Subiecte în articol: muzica