x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Opera, deschisă copiilor

Opera, deschisă copiilor

31 Mai 2013   •   18:30

Opera Naţională Bucureşti va organiza, din luna iunie, o serie de activităţi pentru copii, oferta curentă de spectacole fiind completată cu ateliere de arte şi creativitate, dar şi cu tururi ghidate ale instituţiei, acestea din urmă putând include, la cererea participanţilor, şi sesiuni interactive în atelierele din culisele Operei bucureştene.

Astfel, instituţia îşi asumă misiunea de a familiariza şi de a educa viitorii spectatori în spiritul Operei, prin ilustrarea spectacolului din spatele spectacolului, oferind, prin intermediul tururilor ghidate, acces către zone altfel inaccesibile sau foarte puţin cunoscute (ateliere, producţie, spaţiile de repetiţii), dar şi prin apropierea copiilor şi tinerilor de artiştii şi colaboratorii Operei Naţionale.

De asemenea, instituţia îşi doreşte să vină în întâmpinarea spectatorilor familişti, aceştia urmând să beneficieze, începând din luna iunie, de un serviciu special, complementar participării la spectacolele de operă şi balet desfăşurate seara, menit să le faciliteze accesul la Operă alături de întreaga familie. Astfel, în timp ce părinţii vizionează un spectacol, copiii iau parte la ateliere tematice care au un program educativ adaptat vârstei lor, coordonate de actori, balerini, artişti plastici, artişti păpuşari etc. Acest serviciu este pus în aplicare în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, care desfăşoară astfel de ateliere începând din primăvara lui 2010.

Tururile ghidate ale Operei Naţionale Bucureşti vor avea loc periodic, în baza înscrierilor şi solicitărilor din partea grupurilor organizate de elevi şi tineri din unităţi de învăţământ. Activitatea poate include, la cerere, şi un atelier de introducere în meseriile spectacolului, mai concret o sesiune de lucru interactiv la atelierele de croitorie, cizmărie sau butaforie, sau chiar asistenţă la repetiţiile compartimentelor artistice, în funcţie de programul de lucru din instituţie.

Turul se va desfăşura doar în urma unei înscrieri prealabile, valabilă pentru întregul grup, la adresa popa.maria@operanb.ro, organizatorii şi participanţii urmând să stabilească de comun acord ora de începere a activităţii. Grupul nu poate depăşi 25-30 de participanţi. Preţul unui bilet este de 5 lei pentru un tur simplu, respectiv 9 lei pentru un tur ce include şi o sesiune de lucru în cadrul atelierelor.

Serviciul complementar, care constă în ateliere tematice de seară pentru copii, desfăşurat în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, va începe să funcţioneze duminică, 2 iunie, ora 19:00, când pe durata spectacolului de operă „La Traviata” de Verdi va avea loc un atelier tematic inspirat din povestea “Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” – poveste care stă la baza unui spectacol pentru copii aflat în repertoriul Operei.
Intitulată „Atelierul Piticilor”, activitatea are o durată de trei ore şi include un program de jocuri cu valoare educativă din domeniul artelor plastice (coordonator Camelia Păsăroiu), al dansului (coordonator Clarisa Doboş) şi al pantomimei (coordonator Mioara Ifrim) – decupaj, modelaj, jocuri interactive şi scurte momente coregrafice.
 
Alternând momente de dans din spectacolul de balet pentru copii „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” cu fragmente din desenul animat cu acelaşi titlu, copiii se vor inspira din poveste pentru a confecţiona mici obiecte decorative specifice tematicii, folosind diverse materiale. Biletele la aceste ateliere sunt disponibile la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti sau online, pe http://tickets.operanb.ro.

Aceste ateliere vor continua şi în săptămânile următoare, printre tematicile anunţate pentru luna iunie fiind „Hänsel şi Gretel (pe durata reprezentaţiilor ce au loc în 7 şi 8 iunie) şi Lacul lebedelor” (pe durata reprezentaţiilor spectacolului de balet „Lacul lebedelor” – 21, 23, 26 şi 29 iunie).
Pentru acest tip de atelier se vor pune în vânzare 15 bilete/ atelier la preţul de 11 lei, participanţii având vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani. Activitatea se va desfăşura într-un spaţiu special amenajat pentru copii, în incinta Operei Naţionale Bucureşti.
 
Ambele propuneri – atât tururile ghidate, cât şi atelierele desfăşurate seara, în timpul spectacolelor – reprezintă o „ediţie-pilot”, programele pentru copii urmând să fie reluate şi dezvoltate în stagiunea 2013-2014 pentru a include o paletă mult mai vastă de activităţi dedicate copiilor şi tinerilor. Participarea la activităţi se va face în baza achiziţionării de bilete aferente acestora.

Totodată, instituţia desfăşoară în luna iunie şi o serie de evenimente şi spectacole pentru cei mici, printre care concertul Corului de copii al Operei Naţionale Bucureşti condus de Smaranda Morgovan şi spectacolul „Magazinul de păpuşi”, eveniment tradiţional cu participarea tinerilor dansatori de la Şcoala de Balet „Studio M” din cadrul Operei Naţionale Bucureşti, coordonaţi de profesoara Magdalena Rovinescu (1 iunie), precum şi „Hänsel şi Gretel”, spectacol de operă pentru copii (9 iunie).


×