x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ozzy Osbourne își amână toate concertele programate pentru turneul din 2019

Ozzy Osbourne își amână toate concertele programate pentru turneul din 2019

05 Apr 2019   •   17:11
Ozzy Osbourne își amână toate concertele programate pentru turneul din 2019

Rockerul britanic Ozzy Osbourne a anunţat joi că a decis să îşi amâne toate concertele pe care le avea programate în turneul său din 2019, după o căzătură suferită luna trecută în reşedinţa lui din Los Angeles, unde îşi petrecea convalescenţa după o pneumonie, informează AFP, citat de Agerpres. 

Solistul fostei trupe Black Sabbath a fost nevoit să suporte o operaţie chirurgicală luna trecută după ce a căzut în reşedinţa lui din Los Angeles, a transmis muzicianul britanic într-un comunicat.

Căzătura i-a agravat o rană mai veche suferită în 2003 într-un accident de ATV, a precizat artistul, în vârstă de 70 de ani. 

"Nu-mi vine să cred că trebuie să amân următoarele concerte din turneul meu. Cuvintele nu pot să exprime cât sunt de frustrat, trist şi deprimat din cauza faptului că nu pot să plec în turneu chiar acum", a declarat Ozzy Osbourne.

"Să ştiţi că starea mea de sănătate se ameliorează de la o zi la alta. Mă voi vindeca complet. Îmi voi termina turneul", a promis rockerul britanic.

Potrivit aceluiaşi comunicat, debutul turneului său a fost reprogramat pentru februarie 2020. Biletele deja cumpărate vor rămâne valabile.

Ozzy Osbourne a fost deja constrâns să îşi anuleze în februarie concertele programate în Australia, Japonia şi Noua Zeelandă din cauza unei pneumonii, la doar câteva săptămâni după ce procedase în mod similar cu show-urile sale din Europa, în urma unei infecţii respiratorii.

×
Subiecte în articol: Ozzy Osbourne turneu 2019