x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica PARFUM DE VIAŢĂ! / "Fericirea are gust de David Bisbal"

PARFUM DE VIAŢĂ! / "Fericirea are gust de David Bisbal"

de Dana Andronie    |    28 Noi 2008   •   00:00
PARFUM DE VIAŢĂ! / "Fericirea are gust de David Bisbal"

Madrid. Strada Torrelaguna numărul 64. Studio Universal Music. Întâlnire de gradul zero cu cel care a vândut peste 3 milioane de albume în Spania şi America: David Bisbal.



Este modest şi comunicativ. Şi fermecător... În plus, la doar 29 de ani, are o acută conştiinţă de sine, fără să măsoare în cuvinte preţioase cât este de bun. Kahlil Gibran spunea: "Nu există balanţă pentru a cântări necunoscuta voastră comoară, şi nu cercetaţi adâncurile conştiinţei voastre nici cu prăjina, nici cu sonda. Fiindcă eul omului este ca un ocean fără hotare şi de nemăsurat... Nu spuneţi «Am găsit cărarea sufletului», ci mai degrabă: «Am găsit sufletul drumeţind pe îngusta-mi cărare». Pentru că sufletul aleargă pe toate cărările. El nu călătoreşte pe o anume linie, nici nu creşte asemenea trestiei. Sufletul se desface precum un lotus, în petale fără de număr". Nu credeam că David Bisbal are un suflet ca floarea de lotus, despre care vorbea Gibran. Se dăruieşte prin muzică, fără să se gândească neapărat la câştig. Ştie, în schimb, că ceea ce câştigă poate fi folosit pentru a ajuta semenii. Este un om simplu, pe care industria muzicală nu l-a stricat. Este meritul lui, dar şi al echipei sale de management, care a reuşit să-l promoveze şi să-l vândă aşa cum este el. A fost muncitor într-o pepinieră, un om care a făcut bătături muncind pământul, poate de aici a învăţat să preţuiască orice lucru. Şi poate de aceea ştie să se bucure şi să ofere bucurie.

  • Jurnalul Naţional: Dicton: "Experienţa e un şir de eşecuri". Ţi se potriveşte?

David Bisbal: Da. Din experienţa eşecului am învăţat foarte multe...

  • Ce te motivează mai mult în viaţă: bucuria sau înfrângerea?

Bucuria! Îmi place să transmit bucurie. Întotdeauna încerc să scot din mine latura pozitivă, nu pe cea negativă.

  • Compui versuri sau muzică mai uşor atunci când eşti vesel sau atunci când suferi – din dragoste sau din alte motive...?

Când lucrez la un album îmi place să ating toate stările mele. Albumul trebuie să conţină ceea ce simt eu în acel moment când lucrez la el, tristeţe, fericire sau dragoste.

  • Cu cât vei scoate pe piaţă mai multe albume, cu atât mai multă lume va şti când David Bisbal iubeşte, este trist sau fericit...

Da. Ultimul disc, "Premonición", este cel mai personal dintre toate cele trei albume ale mele. Mi-a plăcut foarte mult!

  • Te vinzi în milioane de exemplare, a mai rămas ceva neştiut din David Bisbal?

Cred că da. Evit cât pot apariţiile în presă cu detalii biografice... Este rău să-ţi vinzi viaţa într-o revistă de scandal. Eu îmi vând viaţa prin muzică.

  • Înseamnă că ai o viaţă de milioane!

(Râde). Da!

  • Te foloseşti de muzică pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de o mână întinsă?

Cum să nu?! Am o piesă intitulată "Soldatul de hârtie", prin care protestez împotriva folosirii copiilor ca soldaţi. Copilăria este exploatată în unele ţări. Copii sunt puşi să muncească, sunt abuzaţi sexual, dar cel mai mult mă doare faptul că uneori copiii sunt folosiţi ca soldaţi. M-am împrietenit cu un misionar din Sierra Leone care mi-a povestit ce lucruri oribile se întâmplă. M-a atins la suflet şi m-am gândit să ajut şi eu cu ceva. Dar, în primul rând, ONU ar trebui să ajute.

  • Ai multe cereri de a face donaţii pentru diverse cauze nobile?

Sunt destule. N-aş putea să le onorez pe toate. Dar încerc să ajut, donez şi haine pentru a fi scoase la licitaţie, iar banii obţinuţi să ajungă la oameni neajutoraţi. Pentru mine este o plăcere să ajut oamenii.

  • Ce-ţi mai place, în afară de a ajuta oamenii?

Îmi place foarte mult natura. În oraşul meu natal, în Almeria, sunt foarte multe parcuri. După ce am terminat şcoala, m-am gândit că pot avea un viitor ca pădurar.

  • Ai cântat vreodată în pădure?

Da! Se aude foarte bine! Cântam şi la muncă, pe vremea când lucram într-o pepinieră... Acolo m-a auzit o colegă şi mi-a oferit şansa să mă apuc serios de muzică.

  • Ai muncit pământul, ai făcut bătături la mâini, iar acum muzica ta se vinde în milioane de exemplare în toată lumea...

Mulţumesc lui Dumnezeu!...

  • Cam câţi bani cheltuieşti într-un an?

Nu arunc cu banii. Investesc în munca mea... Intru, de exemplu, în restaurante, dar nu mă duc la magazine să-mi cumpăr multe haine. Nu-mi place.

  • Femeile te adoră. Te consideri un produs al femeilor?

Da, într-un anumit sens. Femeia este ceea ce avem mai frumos pe lume.

  • Te-ai născut în ţara lui Cervantes. Ai luptat cu morile de vânt, precum Don Quijote?

(Râde). Nu mi-a mai pus nimeni întrebarea asta... Bineînţeles... Munca mea este foarte grea. Călătoresc mult, n-am destul timp pentru mine, pentru viaţa mea. Eu nu mi-am propus să fiu numărul unu în lume şi niciodată nu m-am dus într-o ţară cu ideea de a o cuceri. Vreau doar ca publicul din ţara respectivă să se distreze, să se simtă bine. Mi-au ieşit lucrurile...

  • În ce relaţie eşti cu Dumnezeu?

Cred în Dumnezeu. Mă rog, uneori mă duc la biserică.

  • Crezi că la un anumit moment din viaţă vei plăti pentru succesul tău?

Da, probabil.

  • Cu albumul "Premonición" ai fost şi în Japonia. Te consideri mesager al culturii andaluze?

Da. Eu duc rădăcinile mele muzicale mai departe. Am primit şi o medalie din partea statului pentru promovarea culturii ţării mele în toată lumea. Această medalie a fost un cadou de la Dumnezeu. Premiile se primesc din partea publicului, din partea industriei muzicale, dar să primeşti o medalie din partea pământului pe care te-ai născut...

  • Spune-mi câteva lucruri despre părinţi, fără ei n-am fi stat de vorbă cu David Bisbal.

Tata a fost boxeur, iar mama, croitoreasă. Avea simţul umorului. Nu ştiu, probabil, de la ea l-am moştenit... (râde). Mama lucra mult şi bine, mi-a făcut şi mie un costum de scenă.

  • Cariera ta cât se bazează pe noroc, cât pe muncă?

50% pe noroc, 50% pe muncă.

  • Ai declarat într-un interviu că "trebuie să munceşti mult, şi în acest sens există o muncă pentru care te sacrifici". Milioanele de albume vândute au meritat acest sacrificiu?

Sigur că da, deşi m-am ales şi cu nişte paparazzi care inventează foarte multe lucruri despre mine.

  • Fericirea are miros de...?

David Bisbal! Şi de speranţă!

  • Ce mesaj ai pentru fanii din România care au învăţat limba spaniolă doar pentru a înţelege mai bine ceea ce tu cânţi?

Număr orele până când voi ajunge în România. Abia aştept să ne cunoaştem şi să ne bucurăm împreună.

  • Eşti pretenţios în lista de dorinţe care se întocmeşte la fiecare concert?

Nu. Pentru România, am cerut doar apă şi băutură tonică.

  • Albert Einstein spunea: "Încearcă nu să fii un om de succes, ci un om de valoare". Tu ai încercat să fii un om de succes sau un om de valoare?

A fi om de valoare este mai important decât să ai succes.

Succesul este efemer!


  • Obişnuieşti să citeşti? Ai timp şi pentru aşa ceva?

Găsesc timp. Sunt fanatic după istorie, după cultura egipteană. Am citit şi Danielle Steel. Recent, am lecturat "Băiatul cu pijamale în dungi", de John Boyne. A fost o lectură uşoară, cartea fiind pentru copii, dar mi-a plăcut foarte mult. "Umbra vântului", de Carlos Ruiz Zafón, iarăşi mi-a plăcut...

  • Există un personaj din istoria Spaniei care te-a impresionat în mod special?

Poetul Federico Garcia Lorca, care a fost omorât în Războiul Civil din Spania.

  • Ce părere ai despre coride?

Nu-mi plac, dar este o mare tradiţie pe care o respect.

David Bisbal, la Mihaela Tatu

David Bisbal i-a acordat şi Mihaelei Tatu, pentru Antena 2, un interviu ce va fi difuzat la 1 Decembrie. Preţ de aproape o oră, David s-a lăsat condus de femeia Mihaela Tatu, răspunzând cuminte (dar şi cu minte) la toate întrebările. După ce s-a terminat sesiunea de interviuri, artistul ne-a invitat să cinăm la "Casa Juan" din Madrid, restaurantul la care el merge împreună cu prietenii. Am acceptat invitaţia şi am fost serviţi regeşte într-un local pe unde a trecut şi Papa al II-lea, Familia Regală, unde obişnuieşte să mănânce Zinedine Zidan şi Sergio Ramos. Atât David Bisbal, cât şi Zidan şi Ramos au masa lor mereu rezervată. Pereţii sunt tapetaţi cu pozele personalităţilor care sunt clienţii "Casei Juan". David Bisbal va concerta în România, la Sala Palatului, la 11 decembrie, în cadrul proiectului naţional de multiculturalitate şi multilingvism "Artă contra drog". Acţiunea este organizată de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului, Asociaţia Culturală Dracula, Asociaţia Culturală Teocta şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România şi se desfăşoară sub patronajul şi cu susţinerea organizaţiei EURAD – Europe Against Drugs. Biletele au fost puse în vânzare la următoarele categorii de preţuri: Categoria 1 – 400 de lei, Categoria 2 – 300 de lei şi Categoria 3 – 200 de lei. Biletele pot fi achiziţionate de la Sala Palatului, Teatrul Naţional Bucureşti, Magazinul Muzica, Teatrul Nottara, staţiile de metrou Unirii 2, reţeaua magazinelor Diverta, reţeaua Carrefour şi online pe eventim.ro, biletedelatati.ro, blt.ro, vreaubilet.ro, ticketpoint.ro şi bilete.ro.

"Încerc să ajut, donez şi haine pentru a fi scoase la licitaţie, iar banii obţinuţi să ajungă la oameni neajutoraţi. Pentru mine este o plăcere să ajut oamenii"

David Bisbal

×
Subiecte în articol: muzica david bisbal