x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Patricia Kaas a lansat clipul 'Avec ce soleil'

Patricia Kaas a lansat clipul 'Avec ce soleil'

de Alex Revenco    |    07 Mar 2013   •   18:23
Patricia Kaas a lansat clipul 'Avec ce soleil'

Proaspat lansat, noul videoclip al artistei a strâns deja zeci de mii de vizualizări pe YouTube. Acesta se numeşte “Avec ce soleil”, iar melodia cu acelaşi titlu este inclusă în programul spectacolului “Kaas Chante Piaf”, ce va fi prezentat şi la Bucureşti, pe 23 iunie. “Avec ce soleil” apare pe noul album al Patriciei Kaas şi este una dintre compoziţiile mai puţin cunoscute ale lui Edith Piaf. Pelicula sumbra o surprinde pe Patricia in rolul femeii aflate in mijlocul unei crize de identitate. Concertul Patricia Kaas de la Bucureşti, organizat de Project Events, este un tribut adus celebrei  Edith Piaf. Cei care doresc să asculte live piese precum “Mademoiselle Chante Le Blues”, “Non, Je Ne Regrette Rien”, “Paris”, “Padam, Padam”, “Milord”, trebuie să ştie că biletele sunt între 100 şI 350 de lei şI se gasesc în magazinele BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s) şI din incinta cinematografului Patria, magazinele Diverta, Muzica, Flanco, Domo, Vodafone, Orange, Germanos, Librăria Eminescu, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi statia de metrou Unirii 1. Cei ce doresc sa comande biletele online o pot face de pe BILETOO.ro, BLT.ro, BILETE.ro, MYTICKET.ro si EVENTIM.ro.

×
Subiecte în articol: patricia kaas