x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Patru seri de distracţie la Mangalia. Începe Festivalul Callatis!

Patru seri de distracţie la Mangalia. Începe Festivalul Callatis!

21 Aug 2013   •   12:58
Patru seri de distracţie la Mangalia. Începe Festivalul Callatis!

,Primăria Mangalia, împreună cu Fanomania Holding și Asociația Callatis Fest-Marea Neagră, organizează, în perioada 22-25 august, în Portul Turistic Mangalia, o nouă ediție a Festivalului Callatis. Cele patru seri ale evenimentului vor fi structurate astfel:

Seara  I – Gala Premiilor VIP;
Seara II – Dor de Callatis;
Seara III – Miss Diaspora;
Seara IV – Fanomania.

Pe scena plutitoare din Portul turistic vor evolua artiști consacrați atât din domeniul muzical, dar nu numai. Printre numele care vor urca pe scena Festivalului Callatis, în serile I, III şi IV, se vor regăsi Compact și Felicia Filip, Timpuri Noi, Mihai Mărginean, Nicole Cherry, Julia și Romeo Saleno, Gheorghe Gheorghiu, DJ Ryno și Silvia, Ovidiu Komornic și mulți alții.

La secțiunea dedicată muzicii populare (seara II), spectatorii prezenți vor putea asculta melodii ale unor interpreți celebri, printre care Maria Dragomiroiu, Aneta Stan, Valeria Arnăutu, precum și ansambluri de dansuri din România, Bulgaria și Republica Moldova. Ca și anul trecut, finanțarea Festivalului Callatis se va realiza fără implicarea bugetului local.

Atmosfera de la Festivalul Callatis in alti ani






×
Subiecte în articol: festivalul callatis mangalia