x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Phoenix cântă cu Omega la Festivalul Peninsula

Phoenix cântă cu Omega la Festivalul Peninsula

21 Iul 2010   •   00:00
Phoenix cântă cu Omega la Festivalul Peninsula

Veteranii rockului românesc vor deschide concertul celor de la Europe, în penultima seară a festivalului



Programul Festivalului Peninsula de la Tîrgu-Mureş s-a îmbogăţit cu alte două nume, care au promis deja un spectacol incendiar. Este vorba despre cea mai longevivă trupă rock din Ungaria, Omega, veniţi pentru prima dată la Peninsula. Trupa activează pe scena muzicii rock încă din 1962 şi s-au remarcat deja prin seria de etichete "best of": cea mai de succes trupă din Ungaria pe plan internaţional, trupa cu cea mai lungă carieră, au compus piesa maghiară cea mai cunoscută, "Gyongyhaju lany". Maghiarii au venit special la Tîrgu-Mureş pentru o conferinţă de presă, dar şi-au amintit de ultimul concert din România: "ultima dată când am fost aici, stadionul a fost prea mic, dar a fost în top 5 al celor mai bune concerte ale noastre", a declarat Mihaly Tamas.

Veteranii de la Omega vor urca pe scena festivalului în penultima seară, după giganţii de la Europe. Suedezii sunt practic sinonimi cu orice numărătoare inversă de pe planetă, datorită piesei "The Final Countdown", şi sunt pentru a treia oară în România. Europe au început în forţă anul 2010, cu o serie de concerte în Olanda, Franţa, Cehia, Marea Britanie şi Japonia, unde fanii au epuizat biletele pentru a asculta ultimele piese de albumul "Last Lokk at Eden", lansat anul trecut.

În aceeaşi seară, cu aproape cinci decenii de muzică la activ, Phoenix va da startul nebuniei cu "Nunta", "Andri Popa" sau "Mugur de Fluier".
"Mă bucur în primul rând că s-a gândit cineva să ne invite şi pe noi şi suntem onoraţi să luăm parte la acest eveniment care este mai mult decât important. Deci este un eveniment multinaţional, este exact ceea ce avem nevoie, pentru că schimbăm experienţă, schimbăm mentalitate, ne îmbogăţim şi ca idei şi eventual şi ca ţinută", a declarat Nicu Covaci. Şi cum atât Omega cât şi Phoenix se apropie de 50 de ani de muzică rock, cele două formaţii plănuiesc un mega concert care să marcheze evenimentul: "S-ar putea, dacă cineva de sus acolo vrea, în doi ani să facem o mişcare mai mare. A fost o idee de-a mea să invit Omega în 2012 la Bucureşti. Împlinim de două ori 50 de ani, sunt 100 de ani de rock şi eventual să facem acelaşi eveniment şi în Budapesta, dacă se leagă şi dacă se poate". Nicu Covaci a răspuns şi întrebărilor ziariştilor legate de obţinerea cetăţeniei române: "Eu de fapt am fost, am rămas român chiar dacă de fapt a trebuit să fug din ţară. Eu am rămas român indiferent ce spun hârtiile. Hârtiile sunt false, sunt prostii făcute, au greşit de câteva ori şi vor mai greşi în continuare, dar nu asta e important. Eu nu am plecat de fapt niciodată de aici".

DE TREI ORI TIFF
Ediţia din acest an a festivalului se laudă cu o varietate mai mare a programelor, în afara concertelor de la cele patru locaţii muzicale. Cele mai apreciate filme de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) vor fi proiectate într-unul din corturile festivalului, câte trei pe zi, iar ultimul film va fi proiectat în aer liber, între orele 21 şi 23.
"Noi promovăm multiculturalitatea, trăim în Ardeal, unde sunt români, maghiari, romi, saşi şi sunt bineveniţi la Festivalul Peninsula. Pe această idee am discutat şi cu TIFF şi am făcut un acord ca ei să vină să prezinte filmele, să promoveze această idee de multiculturalitate. Eu sper să fie începutul unei colaborări fructuoase", a arătat Bodor Laszlo, directorul Festivalului Peninsula. "Nu poate decât să mă bucure colaborarea dintre două festivaluri importante din România şi sper ca această apropiere dintre cinematografie şi muzică să fie una de succes. Ne-am propus să prezentăm la Festivalul de la Tîrgu-Mureş o selecţie din cele mai bune filme de la TIFF, producții care au fost foarte bine primite de clujeni şi cred că vor fi la fel de bine receptate şi de publicul de la Peninsula.
Cred că această întâlnire dintre TIFF şi Festivalul Peninsula de la Târgu Mureş reprezintă începutul unui frumos şi durabil parteneriat", a susţinut Tudor Giurgiu, directorul TIFF.

×
Subiecte în articol: special observator muzica