Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deşi nu s-a născut într-o familie de muzicieni, artista Cristiana Achim, în vârstă de 19 ani, şi-a dorit dintotdeuna să cânte la pian. Şi-a descoperit pasiunea pentru acest instrument întâmplător, atunci când avea doar cinci ani, la o oră de muzică, şi acum, spune ea, nu ar renunţa la această carieră pentru nimic în lume. În prezent, studiază la Royal College of Music din Londra, considerat „Conservatorul Europei”, unde a ajuns cu o bursă.
Cristiana Achim are familie care o sprijină în cariera sa, dar, din păcate, pasiunea pentru pian este una foarte costisitoare. Drept urmare, tânăra artistă a avut de parcurs un drum foarte lung şi plin de obstacole până a ajuns să studieze în capitala Marii Britanii: „Este adevărat, Londra este un oraș foarte scump. Familia mea întotdeauna m-a sprijinit atât cât s-a putut. Sunt norocoasă că am întâlnit oameni remarcabili până acum, care au făcut tot posibilul că eu să îmi îndeplinesc visul. După examenul de admitere la facultate, am cunoscut echipa Allegro, care a contribuit financiar la acest drum lung al meu. Sunt niște oameni minunați, cărora le mulțumesc din suflet. Prin ei am cunoscut-o apoi pe Cristina Hurdubaia, care a inițiat un «crowfunding» și am reușit să strâng suma de care aveam nevoie pentru primul an. S-au implicat atât oameni obișnuiți, cât și personalități, precum tenorul Teodor Ilincăi, dar și fundații culturale. Acest lucru s-a întâmplat în doar câteva luni, este extraordinar”, a mărturisit Cristiana, în exclusivitate pentru Jurnalul.
Primul pian, cadoul de suflet
Şi pentru că i-a lipsit background-ul artistic în copilărie, Cristiana a fost ajutată de o profesoară care s-a îndrăgostit de talentul ei: „Eu nu provin dintr-o familie de muzicieni, de aceea am avut norocul să fiu crescută de maestra profesoară Ana Pitiș. Dumneai m-a inițiat spre a iubi calitatea în arta pianistică, nu cantitatea. Poate că amintirea cea mai vie și palpabilă este faptul că mi-a lăsat moștenire pianul dumneai, un Steinweg de concert pe care studiez și în prezent acasă”, mărturiseşte adolescenta.
Capitala tuturor posibilităţilor
Chiar dacă trăieşte într-un oraş străin, departe de familie, Cristiana povesteşte că trecerea de la o cultură la alta nu a fost dură, în cazul ei. Deşi are nevoie şi acum de bani să îşi continue studiile, fata priveşte cu optimism schimbarea. „Te izbeșți de un șoc cultural când ajungi în Londra. Sunt mii de oameni din toate părțile lumii lângă tine, și nu, nu vezi asta în România. La început totul mi se părea lapte și miere, dar cu timpul am observat că există și greutăți care cu perseverență pot fi depășite. Mă refer aici la examene și concurența care există în mediul artistic”, povesteşte Cristiana.
Vrea să se întoarcă în România
Deşi a plecat din ţară pentru studii, Cristiana Achim mărturiseşte că nu s-a gândit niciodată să plece definitiv din România: „ Am observat că, atunci când eșți cât mai departe de țară, dorul este din ce în ce mai mare. Eu consider că România este o țară extrem de frumoasă, cu oameni talentați și descurcăreți. În această țară m-am format și am fost martoră a multor evenimente ce au marcat România în 18 ani de zile. Nu cred că aș putea vreodată să plec definitiv în alt loc și să uit de țara mea”, spune tânăra artistă.
Cea mai mare problemă
Cristiana este convinsă că una dintre cele mai mari probleme ale României din prezent o reprezintă sistemul educaţional. Ea s-a gândit deja să deschidă o fundaţie pentru copiii talentaţi şi lipsiţi de posibilităţi: „Cea mai mare problemă a României este educația. Chiar anul trecut, când eram în clasa a douăsprezecea, m-am decis să înființez o fundație care să sprijine copiii români talentați, ce nu își pot permite studiul muzicii. Eu știu cât de scumpă este această artă. Trebuie plătite ore de muzică, taxe pentru concursuri, ținute de concert, partituri etc. Aceasta este o promisiune pe care mi-am făcut-o în primul rând mie, în momentul în care am fost ajutată cu atâta entuziasm de către alți oameni, de a-mi îndeplini visul de a studia în Anglia. Pentru că această fundație va avea scopul de a-i învăța pe cei mici, fără posibilități materiale, într-o manieră diversă și educativă (lucru pe care îl învăț în Marea Britanie), voi aduce și alți studenți români care au studiat în afară pentru a preda copiilor”, a spus ea.
Cel mai mult îmi doresc să cânt la Royal Albert Hall, din Londra. Este interesant cum eu locuiesc chiar vizavi de această sală imensă de concert și, bineînțeles, văzând-o în fiecare zi, îmi doresc și mai mult să fiu acolo - Cristiana Achim, pianistă
12 mii de lire sterline este suma de care are nevoie într-un an un student de la Royal College of Music din Londra, conform site-ului Living & working in the UK
Ai făcut liceul de muzică la Bucureşți. Ce te-a determinat să îţi decizi să îţi continui studiile la Londra şi de ce capitală Marii Britanii?
Am învățat pentru 12 ani la Colegiul Național de Arte 'Dinu Lipatti' din Bucureșți și consider că am avut destul timp pentru a lua decizia de a-mi continua studiile în străinătate. Întotdeauna am fost curioasă să descopăr și altceva decât cu ce eram obișnuită, așa că în clasa a unsprezecea am aplicat pentru o bursă la un festival de muzică de camera din Marea Britanie, unde aveam șansa să studiez cu profesori de la Royal College of Music. Am obținut această bursă, iar faptul că acei profesori mi-au arătat și altă formă de educație prin care te poți dezvolta personal dar și profesional, a fost motivul pentru care am dorit că și în viitor să am parte de același mediu educațional.
Mic interviu:
Care sunt cele mai importante premii de pâna acum?
Desigur, am câștigat foarte multe premii în toate etapele dezvoltării mele că muzician, dar eu nu consider că acestea pot defini pe cineva, cel puțin nu pe mine. Totuși, în urma unor concursuri am obținut premii care constau în oportunități de a cânta cu Camerata Regală, în 2016 și 2018, sau recitaluri în diverse săli din România (cel mai important fiind la Ateneul Român). Pot spune că acestea m-au încurajat în a fi eu însămi pe scenă.
Care este cea mai importantă personalitate lângă care ai cântat până acum şi cum te-ai simţit?
La 16 ani am fost bursieră SoNoRo și am avut onoarea să cânt alături de violoncelistul Frans Helmerson. El este un om extrem de blând, așa că m-am simțit inspirată și nu am avut prea multe emoții. Chiar îmi aduc aminte că a fost un concert special, poate unul dintre cele mai reușite concerte ale mele.
Ce consideri că este extraordinar în viaţa ta?
Totul! Sunt o persoană pozitivă și iubesc să fiu inspirată. Faptul că nu am renunțat niciodată la ceea ce iubesc mă face mai optimistă și..mai fericită!
Care sunt următorii paşi în carieră? Ce urmează să faci?
Mi-am propus să mă țin de ceea ce pot să realizez. Cred că dacă ai ambiție și poate doar un singur vis, eșți deja cu un pas în față. Din septembrie până în prezent am cântat la Institutul Cultural Român din Londra și am avut un recital la St. Mary Abbots Church, cu ocazia centenarului. Pentru anul acesta, care de-abia a început, voi avea concerte solo, dar și de muzică de camera în Londra, precum și în România.În februarie voi susține un recital la Drapers Hall din Londra, urmat de un concert în memoriam Clară Schumann, în luna martie, și știu de pe acum că în noiembrie mă voi întoarce acasă pentru a susține un recital în 'Stagiunea de Marți Seară' la Ateneul Român din Bucureșți.
Cât de des ai dubii legate de muzică ta? Cum le depășeșți?
R: Există uneori momente când nu sunt sigură cum pot deveni mai bună. Când studiez la pian observ că sunt nemulțumită de felul în care cânt. Chiar aveam obiceiul să mă compar cu alți pianișți, în ceea ce privește sunetul meu și tehnica pe care o am, dar cred că este greșit să gândeșți așa. Pe parcursul acestor ani am învățat că este mai bine să te compari cu ține însuți, decât cu alții, pentru că noi putem să devenim mai buni dacă suntem conștienți de acest fapt. Am norocul să studiez cu un profesor deosebit la Londra, Nigel Clayton, care m-a învățat să îmi depășesc limitele, ușor, ușor. Oricum, mă descopăr pe mine însămi în permanență în funcție de problemele muzicale pe care le întâmpin.
Când a fost primul moment în care ai simți o emoție profundă pe scenă?
La primul meu recital, cred. Aveam 6 ani și mă temeam foarte tare de reacția publicului. Acolo erau părinții mei, foarte emoționați, și de asemenea rude, prieteni, vecini. Când mă gândesc îmi vine să rad cât de micuța și naivă eram, dar cu toate acestea, nimic nu m-a făcut să renunț la recital. Ba din contră, am pășit pe scenă încrezătoare și am cântat foarte frumos. Dar, totusi cea mai vie emoție am avut-o la admiterea la facultate. Eram copleșită de oboseală, de stres, venisem de una singură la Londra și nu cunoașteam cam pe nimeni. La fel ca la primul recital din viața mea, am avut încredere în mine și în calitățile mele. M-am bucurat atât de mult să fiu acolo, încât am lăcrimat în timp ce cântăm piesa mea favorită - Les jeux d'eau a la Villa d'Este de Liszt.
Ai vreodată îndoieli despre drumul ales?
Niciodată. Prin tot ce am trecut până acum mi-am dovedit că asta sunt menită să fac. Nu există altceva.
Care sunt modelele tale în cariera artistică?
Îmi plac oamenii care gândesc diferit, dar care sunt și sensibili. Sunt oameni aparte. Ca pianistă le admir pe Alexandra Dariescu, Khatia Buniatishvilli, și Nareh Arghamanyan (cu care am și studiat in Malta), dar sunt inspirată și de alte arte. De exemplu, prin balet eu am înțeles că muzica poate fi și vizuală. Maia Plisetskaya sau Svetlana Zakharova sunt unele dintre balerinele mele preferate, care aduc viață scenei.
