x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Pianul călător, pe urmele lui Franz Liszt

Pianul călător, pe urmele lui Franz Liszt

de Catalina Iancu    |    31 Mar 2011   •   20:17
Pianul călător, pe urmele lui Franz Liszt
Sursa foto: Virgil Oprina/

159109-horia-mihail-pian-lansare-artmark.jpgPalatul Cesianu a găzduit, miercuri, un recital cu totul special: „Pianul că­lător” – Pe ur­me­le lui Franz Liszt, un eveniment organizat de Radio Ro­mâ­nia Cultural, sus­ţi­nut de Jurnalul Na­ţio­nal, precum şi de nu­meroşi alţi par­te­neri. Despre ce este vorba: Pianistul Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, va efectua un turneu în 12 oraşe din ţară, pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Franz Liszt. La fel ca şi compozitorul maghiar, care între anii 1846 şi 1847 susţinea concerte în ţările române pe un pian Erard ce-l însoţea peste tot, pianistul Horia Mihail va susţine recitaluri în marile oraşe, iar în cinci dintre cele 12 localităţi în care va evolua, va avea alături un pian călător. Instrumentul va ajunge, alături de Horia Mihail, în oraşe care nu dispun în prezent de un pian performant pentru concerte.

Programul turneului va cuprinde în exclusivitate muzică scrisă de Franz Liszt, iar itinerariul este următorul: Sibiu (1 aprilie), Braşov (3 aprilie), Cluj-Napoca (4 aprilie), Baia Mare (7 aprilie), Târgu Mureş (10 aprilie), Iaşi (12 aprilie), Bucureşti (15 aprilie), Hunedoara (17 aprilie), Deva (18 aprilie), Alba Iulia (19 aprilie) Dumbrăveni (20 aprilie) şi Mediaş (21 aprilie). În cadrul recitalului susţinut la deschidere, Horia Mihail a interpretat „Chapelle de Guillaume Tell”, „Valse Caprice nr.6 din Soirres de Vienne”, „Liebestraum” şi „Mezappa”. Cum în sală aproape că nu se auzea nici respiraţia spectatorilor, muzicianul a precizat la un moment dat: „Mă simt ca la un concurs!”. „Vă aştept cu drag şi cu mai puţine emoţii, la 15 aprilie, la Sala Radio”, a mai spus pianistul, în aplauzele celor prezenţi.

×
Subiecte în articol: muzica