x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Placido Domingo, live în “I due Foscari”

Placido Domingo, live în “I due Foscari”

de Sebastian S. Eduard    |    14 Oct 2014   •   14:55
Placido Domingo, live în “I due Foscari”

Placido Domingo joacă rolul Dogelui din Veneţia în opera “Cei doi Foscari”, transmis în direct de pe scena Royal Opera House din Londra. Grand Cinema & More îl aduce în faţa spectatorilor pe unul dintre cei mai mari tenori ai lumii, Placido Domingo, luni, 27 octombrie, începând cu ora 21:30.

Spectacolul “Cei doi Foscari” se desfăşoară pe fundalul Veneţiei renascentiste, un oraş al intrigilor politice şi urmăreşte tragica poveste a familiei Foscari: Dogele din Veneţia, fiul său, Jacopo, şi loiala sa soţie, Lucrezia. Familia Dogelui cade victimă unei uneltiri perfide atunci când Jacopo este acuzat de trădare şi expulzat, iar tatăl său trebuie să pronunţe şi să asiste la executarea sentinţei. Într-o societate inundată de corupţie, Dogele este forţat să ia o decizie tragică: să aleagă între familie şi datoria sa politică. Distribuţia e una de talie internaţională. Pentru prima oară în lunga şi aplaudata sa carieră, Placido Domingo joacă rolul Dogelul din Veneţia. Alături de el îi vom întâlni pe tenorul Francesco Meli şi pe soprana Maria Agresta. Spectacolul va fi dirijat de Antonio Pappano. 

×