x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Programul Ghost Fest. A doua ediţie a festivalului începe vineri, 12 iulie, în Grădina Japoneză din Herăstrău

Programul Ghost Fest. A doua ediţie a festivalului începe vineri, 12 iulie, în Grădina Japoneză din Herăstrău

de Alex Revenco    |    10 Iul 2013   •   21:21
Programul Ghost Fest. A doua ediţie a festivalului începe vineri, 12 iulie, în Grădina Japoneză din Herăstrău


După ce anul trecut s-a scris primul capitol din istoria Ghost, povestea merge mai departe, cu Ghost Gathering Chapter II – The Call For Spirits. Păstrând specificul de “artă în natură”, evenimentul, organizat de Centrul Internaţional Antidrog şi al Drepturilor Omului (CIADO) ­ sub egida “Artă contra drog” şi Cavalleria Events, va avea loc în Grădina Japoneză, din Herăstrău. Vineri, 12 iulie, accesul publicului începe la ora 15:30, iar prima trupă va începe să cânte în jurul orei 16:00. N.O.R., Universe 217 (acustic), FusionCore, C.O.D., Kistvaen şi Eye of Solitude, vor cânta, fiecare, aproximativ 40 de minute. Între 21:30 şi 22:40 ­ recitalul Celelalte Cuvinte.

Sâmbătă, 13 iulie, accesul publicului începe la 14:30, după care, între 15:20 şi 16:30 cei prezenţi se vor delecta cu piesa de teatru “Tabloul”, regizată de Alexandru Nagy şi recompensată cu 13 premii la diferite festivaluri de teatru din ţară. “Tabloul” este un spectacol plin de adevăr, în care se vorbeşte deschis despre valoarea artei şi a artistului în zilele noastre. După piesa de teatru, urmează recitalurile (de aproximativ 40 de minute, fiecare) trupelor: Larrnakh, The 13th Sun, Hteththemeth, Universe 217 (electric) şi Kayno Yesno Slonce. Între 21:30 şi 22:40 va cânta Chaostar, din Grecia.

Pentru ca accesul la eveniment să se desfăşoare fără probleme, organizatorii roagă publicul să respecte următoarele reguli de acces: la intrare, participanţii la Ghost Gathering Fest sunt obligaţi să prezinte biletul sau invitaţia valabilă. Fiecare deţinător de abonament sau invitaţie validă va primi o brăţară de acces, pe care este obligat să o păstreze la mână pe toata durata festivalului. Accesul în zona de concert nu este permis  fără brăţară; la intrare, se poate cere verificarea bagajelor, precum şi o verificare corporală sumară. Refuzul verificării poate duce la oprirea accesului la festival. Este interzis accesul cu: umbrele, arme, băuturi, mâncare, animale, motociclete. Nu există restricţii la aparatele foto şi video.



×