x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica RBD la Bucureşti

RBD la Bucureşti

de Alex Revenco    |    05 Sep 2008   •   00:00

Ultimul concert înainte de despărţire
În urma numeroaselor solicitări venite din partea fanilor, Media Services Events, organizatorul show-ului RBD, a decis să suplimenteze numărul biletelor. Astfel, biletele suplimentare vor fi în gazon B, vor costa 150 de lei şi vor fi disponibile la Diverta, bilete.ro şi blt.ro.



Ultimul concert înainte de despărţire
În urma numeroaselor solicitări venite din partea fanilor, Media Services Events, organizatorul show-ului RBD, a decis să suplimenteze numărul biletelor. Astfel, biletele suplimentare vor fi în gazon B, vor costa 150 de lei şi vor fi disponibile la Diverta, bilete.ro şi blt.ro.

TURNEU DE ADIO. Fanii ştiu deja că show-ul pe care Maite, Dulce Maria, Anahi, Christian, Alphonso şi Christopher îl susţin la 6 septembrie, la Polivalentă, face parte din turneul de adio, înainte ca cei din RBD să-şi urmeze fiecare propriul drum.

Prin urmare, aceasta este ultima şansă pe care o au fanii români de a-şi vedea idolii, în formulă completă. Potrivit organizatorilor, RBD vor fi însoţiţi de un staff de 28 de persoane, echipa de producţie, stilist, hair-stylist, pirotehnist, echipa tehnică, echipa de management etc.

PERE ŞI ALUNE. Pentru vedetele mexicane, organizatorii pregătesc mai multe feluri de salate (de roşii, brînză rukola şi ciuperci, de andive, brînză Roquefort, pere şi alune, din schwaitzer, portocale şi ardei), vită cu ciuperci şi sos de seminţe de muştar, un fel de mîncare pe bază de peşte. RBD & Diego au solicitat sushi cu sos de soia şi garnitură de ghimbir murat, iar pîinea să fie coaptă pe vatră.

Discuri pentru Player

Nickelback  -  All The Right Reasons.
Cel de-al cincilea album de studio înregistrat de trupa canadiană este primul înregistrat cu noul toboşar, Daniel Adair. În acest material, formaţia aduce ceva nou introducînd pian, clape, chitare acustice şi are cîţiva invitaţi de marcă: în clipul “I Wanna Be a Rockstar” apar Nelly Furtatdo, Kid Rock, Genne Simmons, marele hocheist Wayne Douglas Gretzky şi alţii. CD-ul este dedicat lui Darrell “Dimebag” Abbot (1966-2004), fostul chitarist de la Pantera şi Damageplan.

Basshunter  -  Now You’re Gone.
Noul disc Basshunter a intrat în UK Albums Chart direct pe prima poziţie şi potrivit United World Chart s-a vîndut în peste 40.000 de exemplare încă din prima săptămînă de la lansare. Unul dintre cele mai nonconformiste produse muzicale apărute în ultima vreme pe piaţa muzicală are un sound energic şi reconfortant, piesele All I Ever Wanted, Angel In The Night, Please Don’t Go sau Walk On Water numărîndu-se printre cele mai reuşite.

Titu, Ban, Harding  -  3am.
Cel mai recent album al casei La Strada Music este jazz, electro-funk & groove, rezultatul colaborării dintre Ioan Titu – cunoscut ca Silent Strike, pianistul Lucian Ban, stabilit la New York şi Alex Harding – un faimos saxofonist american. Tirajul în ediţie limitată aduce încă o premieră în modalitatea de prezentare: carcasă din plexiglass, prelucrată şi inscripţionată integral cu laser. Albumul, distribuit de A&A Records, este disponibil www.lastradamusic.ro şi în librăriile Cărtureşti.

×
Subiecte în articol: muzica