x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica România, surpriza Eurovision 2010!

România, surpriza Eurovision 2010!

de Dana Cobuz    |    30 Mai 2010   •   00:00
România, surpriza Eurovision 2010!
Sursa foto: /Reuters

Lena (Lena Meyer-Landrut - n.r.) din Germania a câştigat concursul Eurovision 2010 cu piesa "Satellite", care a adunat 246 de puncte. Germania a mai câştigat o singură dată această competiţie, în 1982.
Deşi toată lumea aprecia că "Playing with Fire" va prinde un loc în Top 10, dar nu unul meritoriu, Paula şi Ovi au reuşit să surprindă cu obţinerea "bronzului".

Precum furnicuţa din fabulă, românii au adunat grăunte cu grăunte punctele Europei. 29 din cele 38 de ţări care aveau dreptul să ne voteze la finala Eurovision 2010 ne-au ajutat să ajungem pe locul al treilea în clasamentul general, cu un total de 162 de puncte, la doar 8 puncte diferenţă de reprezentanţii Turciei, clasaţi pe locul al doilea. Probabil că dacă am fi luat voturi şi din Germania şi Bulgaria - ţări care acum nu ne-au dat nici un punct, deşi de regulă erau susţinătorii noştri, am fi vorbit acum despre cel mai bun rezultat al României în istoria participărilor sale la Eurovision.

Celelalte ţări care nu ne-au dat nici un punct au fost Belgia, Croaţia, Estonia, FYR Macedonia, Finlanda, Franţa şi Georgia. În schimb, am obţinut voturi de la ţări care nu ne-au băgat niciodată în seamă şi cel mai probabil acest fapt se datorează juriilor de specialitate, care au apreciat compoziţia lui Ovi.

Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu au reuşit, sâmbătă seară, să egaleze rezultatul obţinut acum 5 ani, la Kiev, de Luminiţa Anghel şi Sistem: locul al treilea la Eurovision. Mihai Trăistariu (locul 4 la Eurovision 2006) rămâne recordman la puncte, cu 172, faţă de 162 (Paula şi Ovi) şi 158 (Luminiţa şi Sistem). Judecând după calitatea pieselor - fiindcă nu trebuie să uităm că Eurovisionul este o competiţie dedicată creaţiilor - România este singura ţară din Top 3 care a prezentat o compoziţie adevărată, cu mult peste simplissimul disco -"Satellite" al Germaniei şi rockul cu iz de Justin Timberlake al turcilor.

După încheierea votării de sâmbătă seară, au fost făcute publice şi punctajele din cele două semifinale. Conform acestora, România
s-a calificat în finală de pe poziţia a patra, cu 104 puncte.
Performanţa Paulei Seling şi a lui Ovidiu Cernăuţeanu ne arată, încă o dată, că celebrele vecinătăţi şi influenţe geo-politice - acuzate ani în şir de delegaţia României - nu mai contează când prezinţi onorabil o piesă bună.


Fericire - "Munca noastră a fost răsplătită"
Surpriza clasării pe locul al treilea al podiumului Eurovision a lăsat fără cuvinte delegaţia României de la Oslo. "Este mai mult decât satisfăcător, suntem foarte multumiţi şi fericiţi, este clar că s-a votat doar valoarea, exceptând câteva voturi geopolitice. Munca noastră a fost răsplătită din plin. Suntem fericiţi!", a mai putut să spună Ovidiu Cernăuţeanu sâmbătă noapte, după anunţarea rezultatelor din finala Eurovision 2010.


×
Subiecte în articol: romania muzica eurovision ovi paula selling