Roscoe Beck despre eternul Leonard Cohen

Leonard Cohen a revenit în România şi ne-a oferit din nou o lecţie de perfectă galanterie, eleganţă, prietenie şi iubire.
L-am privit respectuos şi l-am adorat la unison, atunci când a îngenuncheat în faţa noastră, şi-a scos pălăria şi sub o lună plină, cu ochii închişi, a cântat. A cântat pentru noi, dar şi pentru cei ce au pierit, pentru cei rătăciţi şi pentru cei care trec prin clipe grele.
LeonardCohen a părăsit scena lăsând în urma lui câteva mii de oameni amuţiţi de fericire şi îmbătaţi de dragoste.



"Lui Leonard i-au plăcut ambele concerte din România. Ştii, de obicei nu ţii minte cum a fost în toate locurile în care mergi, să zicem că îţi aminteşti audienţa, dar cam atât. Însă ambele concerte de la Bucureşti sunt memorabile. Primul pentru că Leonard şi-a sărbătorit ziua de naştere aici şi cel de acum pentru că publicul a fost tăcut, ceea ce ne-a făcut pe noi să cântăm mai încet. Cel mai greu este să cânţi încet, dar am simţit nevoia să facem asta şi Leonard a ales să mai cânte câte ceva în plus faţă de ceea ce aveam programat.

"Lover, lover, lover" este un exemplu în acest sens, primul set durând mai mult decât de obicei. Deci da, Leonard a adorat să cânte din nou aici."
Roscoe Beck, basistul şi directorul muzical al lui Leonard Cohen îmi spune asta în culise, după spectacol.

Zâmbeşte şi ia o înghiţitură din vinul roşu pus la dispoziţie de organizatori. Îi place vinul românesc. Tuturor le place. Şi le place felul în care au fost primiţi aici.

Câteva clipe mai devreme Leonard trecuse în fugă pe lângă noi. Purta încă pălăria şi se grăbea să ajungă la hotel.
Roscoe s-a scuzat şi a mers să se schimbe. Cât timp l-am aşteptat a venit lângă mine Javier Mas, "din Barcelona" şi am schimbat câteva vorbe în spaniolă, împărtăşindu-ne pasiunea comună pentru...filmele lui Pedro Almodovar. Roscoe şi Javier, ca tot restul echipei, sunt foarte sociabili şi absolut minunaţi.

Mike Scoble, managerul de turneu al lui Cohen, trece pe lângă noi şi îmi face cu mâna. Cu o seară înainte îl întâlnisem la recepţia organizată la Palatul Ghika în cinstea sosirii lui Leonard.
"Este artistul cu care am lucrat cel mai uşor. Nu are pretentii absurde, spune direct ceea ce doreşte şi noi îi oferim cu plăcere, mai ales că, din nou, cererile lui în general sunt foarte uşor de îndeplinit." Mike îmi spunea asta şi din când în când trăgea cu ochiul la ecranul pe care era proiectat dvd-ul cu concertul lui Leonard de la Londra.


Roscoe Beck zâmbeşte când menţionez de "faimosul" DVD.
"Ştii, nu ne-am imaginat niciodată că acel concert va ajunge pe un dvd. Eram toţi convinşi că nu o să iasă foarte bine pentru că avusesem probleme cu sunetul. Şi Leonard era îngrijorat. Eu încă nu am apucat să văd toată înregistrarea şi acum când mă gândesc la asta, îmi dau seama că a fost singura dată când mi-am ţinut tot timpul ochelarii de soare la ochi."
I-am spus că partea mea preferată din concert e atunci când Leonard recită "A Thousand Kisses Deep. "Da, dar în general face asta numai când e vorba de un public vorbitor de limba angleză. Nu se întâmplă la toate concertele".


Sharon Robinson iese din camera destinată echipei şi merge spre autocarul care aştepta lângă stadion.
"Anul trecut ea nu a reuşit să ajungă în România. Avea nişte probleme de sănătate şi a rămas să-şi facă analize. Dacă-ţi vine să crezi, Sharon e căsătorită de un sfert de secol şi are un băiat de 20 de ani. Eu i-am cântat la nuntă."

Toţi sunt foarte uniţi. Îl au ca "punct" comun pe Leonard şi iubesc ceea ce fac.
"Da, ai dreptate, nu doar pare, ci avem o viaţă frumoasă. Nu e uşor într-adevăr să-i laşi în urmă pe cei dragi, dar asta e ceea ce facem şi întâmplător ne place foarte mult. Eu am un băieţel de 11 ani şi recunosc că mi-e foarte dor de el, dar când are vacanţă îl mai iau cu noi în concerte. E o ocazie pentru el să vadă Europa. Noi toţi iubim acest continent, care ne-a primit întotdeauna mult mai călduros."
Roscoe scoate dintr-o geantă un plic cu vederi care îl portretizau pe Leonard. "Acestea sunt nişte fotografii făcute de Dominique Issermann în anii '80. Atunci ea şi Leonard erau iubiţi. Ei i-a dedicat I'm Your Man."

Îmi atrage atenţia una în care el stă la o masă în faţa unei maşini de scris şi îi spun noului meu prieten că acolo Leonard arată de parcă ar fi la închisoare. Începe să râdă.
"Nu, este o fotografie făcută în apartamentul lui Leonard din Los Angeles. Am locuit şi eu acolo pentru an. Era mobilat doar cu un pat, o masă, o chitară şi maşina de scris.
California este şi locul unde l-am cunoscut pe Leonard în urmă cu trei decenii. Aveam 24 de ani şi am mers într-un studio de înregistrare unde am fost surprins să-l văd chiar pe el. Am cântat, i-a plăcut şi m-a acceptat cu tot cu orchestra mea. Acela a fost începutul unei frumoase prietenii."


Alţi membri ai trupei trec pe lângă noi şi salută. Îl întreb pe Roscoe cum sunt toţi înainte de spectacol.
"Păi, cu 15 minute înainte de show ne strângem toţi în camera verde, adică locul în care ne schimbăm şi ne lăsăm lucrurile şi cântăm ceva împreună. Este o incantaţie scurtă în limba latină pe care o rostim într-un fel deosebit, fiecare continuând ceea ce a început să spună celălalt. Formăm un cerc, de fapt. Şi cam atât. Evident că în timpul zilei facem probe de sunet ş.a., dar ne-am obişnuit deja cu tot."


Încep să vorbesc despre Anjani şi îmi spune că ea este celebră datorită asocierii cu Leonard şi acum nu prea mai sunt împreună de fapt. Îmi dau seama că e un subiect sensibil.
Roscoe este strigat să meargă spre autocar. Face semn că mai stă cinci minute şi îi zâmbesc cu înţelegere şi recunoştinţă. Mă invită la ultimul lor concert din Europa, care va avea loc tot de ziua lui Leonard, în Barcelona, unde speră că voi avea ocazia să vorbesc şi cu el. Ne dăm seama că acea seară reprezintă şi pentru noi începutul unei prietenii pentru că in definitiv, toţi oamenii care îl iubesc pe Leonard sunt prieteni.
Ne îmbrăţişăm şi pleacă. Mă uit în urma lui cu lacrimi în ochi, aşa cum am privit şi tot concertul şi realizez că faptul că l-am descoperit pe Leonard Cohen este cel mai frumos şi mai pur lucru care ni se putea întâmpla, în această lume guvernată de haos şi superficialitate, dar avem noroc, căci "există o spărtură în toate şi pe acolo intră lumina".
So, thank you and God bless you, Mr. Cohen!