x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Sabaton, Alestorm, Steelwing şi Bolthard, în Silver Church

Sabaton, Alestorm, Steelwing şi Bolthard, în Silver Church

de Catalina Iancu    |    16 Noi 2010   •   19:12
Sabaton, Alestorm, Steelwing şi Bolthard, în Silver Church

137900-band-2010.jpg“World War Tour 2010” ajunge astăzi în România. Fanii formaţiilor Sabaton, Alestorm, Steelwing  şi Bolthard s-au pregătit deja pentru o demonstraţie veritabilă de metal. Evenimentul organizat de Promusic Prod. & Events şi Revista Maximum Rock are loc în această seară, la The Silver Church Club din Bucureşti, începând cu ora 19:00.

Noul album al headlinerilor, “Coat of Arms”, a fost lansat de Nuclear Blast la 21 mai 2010, ocazie cu care Sabaton a pornit, încă din 27 august, în acest lung turneu european ce cuprinde peste 60 de concerte, în 23 de ţări. Despre sosirea în România, Joakim Brodén (voce, claviaturi) a declarat: “World War Tour 2010 este unul dintre cele mai bune turnee în care am fost angrenaţi până în acest moment, şi asta se vede şi din numărul mare de concerte sold-out de până acum. Ajungem pentru prima dată în capitala României, şi asta înseamnă foarte mult pentru noi. Ştim că avem mulţi fani acolo şi îi aşteptăm, la concert, să cântăm piesele împreună şi să ne distrăm. Va fi un concert demenţial, din care nu vor lipsi efectele pirotehnice şi alte surprize”.

Alături de Sabaton vor mai urca pe scenă scoţienii de la Alestorm. Muzica lor, caracterizată de tema piraţilor, i-a făcut pe critici să îi definească drept pirate metal. Cel mai recent CD al “lupilor mării” a fost lansat anul trecut şi se numeşte “Black Sails at Midnight”. Înaintea lor va evolua grupul suedez Steelwing, ce se încadrează în zona heavy/power metal, iar în deschidere, trupa bucureşteană Bolthard. 

După ora 23:30, va avea loc un after party, la care însă nu au acces decât cei care au optat pentru achiziţionarea tichetelor speciale. Fiecare cumpărător de bilet achitat în avans va primi câte un poster color şi o revistă Maximum Rock. Acestea vor fi primite la ieşirea din sală. În ziua concertului, biletele costă 65 de lei şi se achiziţionează numai la intrarea în sala de spectacol. Amănunte puteţi găsi pe www.promusicprod.ro/sabaton.

×
Subiecte în articol: muzica