x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Shakira: "Columbia trebuie să investească mai mult în educaţie pentru a avea pace"

Shakira: "Columbia trebuie să investească mai mult în educaţie pentru a avea pace"

03 Noi 2018   •   21:30
Shakira: "Columbia trebuie să investească mai mult în educaţie pentru a avea pace"

Columbia trebuie să investească mai mult în educaţie pentru a avea pace, a declarat cântăreaţa Shakira vineri, în timpul unei vizite în ţara ei natală, unde artista îşi va încheia sâmbătă seară turneul mondial "El Dorado". Ea a participat vineri şi la două ceremonii, organizate pentru a marca debutul lucrărilor ce vizează construirea a două şcoli cu ajutorul fundaţiei sale de caritate, informează Reuters. 

Cântăreaţa a fost prezentă la două ceremonii organizate în Cartagena şi în oraşul ei natal, Barranquilla, pe locurile în care vor fi construite două şcoli. Vedeta columbiană s-a semnat pe pietrele de temelie ce au fost amplasate la baza fundaţiilor celor două clădiri. 

"Atunci când anumiţi copii nu primesc aceeaşi educaţie ca alţii, care trăiesc în condiţii mai bune, nu putem să vorbim despre o ţară care beneficiază de pace, nu putem să vorbim despre o ţară cu egalitate, întrucât educaţia este aceea care ne egalizează", a declarat Shakira în faţa jurnaliştilor prezenţi la eveniment. Artista i-a îndemnat pe politicieni să mărească bugetul pentru educaţie şi a spus că sprijinul faţă de această cauză socială nu ar trebui să vină doar din partea celebrităţilor. 

Shakira, în vârstă de 41 de ani, a înfiinţat fundaţia de caritate Pies Descalzos în 1997, pe vremea când avea vârsta de doar 18 ani. Numele fundaţiei este identic cu titlul celui de-al treilea album de studio al vedetei - primul ei succes pe plan internaţional. 

Fundaţia sa a construit deja patru şcoli în Cartagena, Barranquilla, Quibdo şi Soacha. 

Pies Descalzos va cheltui 4,6 milioane de dolari pentru noua şcoală din Cartagena, ce va fi construită în cartierul Villa de Aranjuez, şi 4,3 milioane de dolari pentru şcoala din cartierul Nuevo Bosque din oraşul Barranquilla, ce va fi amenajată în parteneriat cu mai mulţi donatori privaţi. 

Cele două şcoli vor fi construite în zone în care instituţiile educaţionale sunt supraaglomerate, a precizat vedeta pop, al cărei nume real este Shakira Isabel Mebarak Ripoll. 

Precedentul guvern columbian a semnat în 2016 un tratat de pace cu rebelii din mişcarea Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) pentru a pune capăt unui război civil ce a durat peste cinci decenii. Un alt grup de gherilă, Armata de Eliberare Naţională (ELN), şi o mulţime de bande criminale sunt însă în continuare active în această ţară. 

Noul guvern de dreapta al preşedintelui Ivan Duque, care a fost învestit în funcţie în luna august, a oprit negocierile de pace cu ELN până când această grupare nu va elibera toţi ostaticii. 

Turneul mondial "El Dorado" al cântăreţei Shakira include 54 de concerte şi a început cu un show în oraşul german Hamburg, în luna iunie. Turneul se va încheia sâmbătă seară cu un concert în Bogota, capitala Columbiei. 

Acest turneu ar fi trebuit să înceapă în noiembrie 2017, însă a fost amânat de artista columbiană cu origini libaneze, după ce medicii i-au recomandat o perioadă de rapaus în urma unei hemoragii detectate la nivelul coardelor vocale. 

Cântăreaţa Shakira, premiată cu cinci premii Grammy, reprezintă unul dintre cele mai prestigioase "exporturi muzicale" ale Columbiei, alături de cântăreţii Juanes şi Maluma. AGERPRES

×
Subiecte în articol: shakira