Soul Serenade, românii care împart scena cu laureaţi ai premiilor Grammy

În martie anul trecut au reprezentat România, ţara care a participant pentru prima oară la Festivalul European de Blues. Cea mai tânără formaţie din concurs, Soul Serenade, a cântat şi a încântat publicul reuşind să obţină locul al doilea. Au fost invitaţi atunci la redacţia Jurnalului Naţional pentru a-i cunoaşte mai bine şi am aflat povestea din spatele acestei formaţii de tineri care abordează un stil mai puţin obişnuit pentru peisajul românesc: muzica blues. Ne întâlnim astăzi din nou cu ei să aflam cum i-a motivat concursul din martie şi cum au ajuns să cânte în deschiderea unor câştigătoare de premiu Grammy.

JN: Ce aţi mai făcut de când nu ne-am mai văzut?

Andrei: Am participat în ţară la câteva festivaluri de profil, printre care se numără: Clover fest, Street Delivery, Bulz n Blues. În paralel am susţinut numeroase concerte în capitală unde avem un circuit stabil de localuri, circuit care se extinde uşor. Menţinem o relaţie foarte bună iar cererea este constantă. Între timp am mai participat la Radio3net  "Sala de repetitţi" şi am fost invitatţi lui Andrei Partos în emisiunea Psihologul Muzical de la Radio România Actualităţi.

JN: Cum a fost la Andrei Partos?

Adelina: Minunat, am cântat şi am discutat toată noaptea. Am răspuns la întrebări adresate prin facebook. Această emisiune are foarte mulţi ascultători, în special români din afara ţării. Întâmplător, ne-a ascultat şi o doamnă care locuieşte în aceeaşi zonă cu bunica mea, stabilită în Statele Unite. Iar în septembrie când am fost în State, ne-am întâlnit şi am povestit.

JN: Pe unde aţi mai reuşit să ajungeţi anul acesta?

Codruţ: Un prim festival în afara ţării, după cel din Toulouse a avut loc la Luxembourg - Blues After Work. Este o iniţiativă ce ţine de aproximativ 5 ani şi presupune că în perioada verii, lunile iunie-iulie, câte o trupă invitată din toate colţurile Europei şi nu numai, din aceasta direcţie muzicală, să susţină un concert în centrul cultural Abbaye de Neumünster. Concertul nostru a avut loc în curtea interioară a acestei foste abaţii cu un peisaj extraordinar şi unde ne-am bucurat, conform organizatorilor, de cel mai numeros public până în momentul respectiv. Feedback-ul publicului a fost foarte bun şi pot spune că a fost o primă experienţă memorabilă, fiind practic primul gig cu contract cu cineva în afara ţării.

JN: La festivalul european de blues din martie, prin locul al doilea aţi câştigat un contract pentru festivalul Blues sur Seine, care a avut loc în Franţa, în luna noiembrie. Cum a fost?

Andrei: A fost intens. Pe durata celor trei săptămâni de festival, au cântat peste 90 de artişti în aproximativ 60 de localităţi de-a lungul Seinei. Nu ştiu situaţia celorlalte trupe, însă noi am avut un program foarte încărcat,  opt concerte în cinci zile. Festivalul presupune integrarea acestui stil muzical în orice context social, nu numai pe scenă, prin urmare locaţiile în care am concertat au fost variate: săli de teatru, o catedrală, un centru de reabilitare pentru oameni în vârstă, am avut chiar şi un concert / workshop într-un liceu, ce a inclus o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu elevii, legate de noi ca trupă cât şi de muzică blues în general. De asemenea am fost invitaţi la un post de radio din Franţa, LFM Radio. Toată experienţa a fost extraordinară, însă punctul culminant a fost al şaselea concert care a presupus să fim opening-act pentru Leyla McCalla şi Rhiannon Giddens. Numele lor poate nu sunt foarte sonore pentru mulţi din România, dar ambele sunt câştigătoare de Grammy alături de formaţia Carolina Chocholate Drops. În orice caz, a fost un privilegiu pentru noi să cântăm la deschiderea lor şi cred că am făcut o treabă bună. Îmi amintesc că la finalul concertului nostru, ne cântasem setul (totul fiind foarte bine stabilit, bătut în cuie… Soul Serenade intră la ora aia, iese la ora aia) şi am primit un bis foarte sonor şi entuziast. Lumea s-a ridicat în picioare, a fost poate cea mai bună reacţie cu care ne-am întâlnit vreodată, însă din cauza reflectoarelor nu-i puteam vedea pe organizatori şi nu ştiam dacă este în regulă să continuăm. Eram destul de indecişi, nu voiam să intrăm peste program. Codruţ se ridicase deja iar Ada se orientase spre ieşire. Publicul aplauda în continuare aşa că am zâmbit între noi, ne-am aşezat la loc şi am cântat mult peste program, pentru că următorul bis a fost şi mai hotărât şi nu ne-am mai ridicat. La final când am ajuns în culise organizatorii ne-au spus că ne făceau disperaţi semne să continuăm. Adevăratul compliment a fost la final când, chiar şi după concertul fetelor care a fost extraordinar - ceva ce nu vezi foarte des - lumea a venit la noi, ne întrebau de CD-uri şi ne felicitau.

JN: Dacă am compara experienţa Blues Sur Seine cu cea din martie, de la Toulouse, ce ar fi de menţionat?

Adelina: A fost următoarea treaptă. De la grandoarea evenimentelor până la abordarea festivalului în sine. European Blues Challenge a fost un eveniment de tip concurs, o potenţială rampă de lansare în cicuitul european de blues pentru trupe debutante sau experimentate, însă Blues Sur Seine este unul din marile festivaluri din aceasta sferă muzicală drept urmare standardele sunt foarte ridicate. Această "presiune" nu a făcut altceva decât să ne motiveze, fapt care s-a simtit în prestaţiile noastre.

Codruţ: Am avut plăcerea de a ne întâlni cu multă lume pe care am cunoscut-o la Toulouse, muzicieni, fotografi etc.  Chiar vicepreşedintele European Blues Union, care este de altfel şi preşedintele France Blues, a apărut la finalul concertului "opening act" şi ne-a întâmpinat cu o atitudine minunată. În orice caz, experienţa Toulouse a rămas în amintirea noastră ca fiind primul pas, prima apariţie şi fiind şi una foarte reuşită, am simţit că parcă am intrat într-o familie. Dar experienţa din noiembrie a fost într-adevăr următorul nivel. Totul excelent organizat, bine pus la punct, vorbim totuşi de un festival maraton care este la a 15-a ediţie. Ne-a încărcat cu o energie extraordinară.

JN: Energie pe care observ că o canalizaţi către un sound mereu fresh, o evoluţie continuă care presupune noi instrumente. Ce mai este nou la capitolul acesta?

Codruţ: Experimentând diverse piese, cu intervenţii şi sonorităţi noi, eu am ajuns la concluzia că pentru anumite piese prefer să schimb mandolina pentru chitară. Sunt anumite părţi unde e nevoie de o armonie, o “grăsime” pe care mandolina nu este capabilă să o redea fiind un instrument alto.

Adelina: Eu am început de ceva timp să cânt la kazoo şi plănuiesc să achiziţionez un washboard. Un instrument care este, în principiu, ceea ce spune şi numele, o suprafaţă de metal cu striaţii folosită pe vremuri pentru spălat rufe. Este utilizată în mod special în stilurile de muzică pe care le abordăm şi noi, ca instrument de percuţie.

Andrei: Eu mă gândesc de mult la o chitară rezonatoare (cu corpul de metal) dar în viitorul apropiat, banjo-ul ar fi următorul pe listă. În orice caz, fiecare instrument necesită atenţie şi îngrijire. Spre exemplu, cu o lună înaintea festivalului din Franţa am avut un mic accident cu chitara mea de suflet, chitară pe care cânt mare parte din timp. Am reuşit cumva să scap o soluţie de curăţare în interiorul cutiei de rezonanţă. A trebuit să găsesc o soluţie urgentă nu numai pentru că într-o lună aveam cel mai important eveniment al anului pentru noi, dar erau şi obişnuitele concerte în Bucureşti şi aveam, evident, nevoie de instrument. După multe telefoane date şi o groază de articole citite pe internet, am ajuns la concluzia că pentru uscarea lemnului trebuie alternat, între obişnuitele şerveţele, nisip de pisică şi orez. Există riscul serios să îi fie afectată sonoritatea. Cel mai eficient se pare că a fost nisipul de pisică. În plus, chitara are acum un miros încântător de lavandă. (n.a. toţi izbucnim în râs) Partea amuzantă este că înaintea concertului de deschidere pentru Leyla şi Rhiannon a început să se audă un zornăit în interiorul chitarei, se pare că mai rămăseseră câteva boabe supravieţuitoare şi a trebuit să sacrific o jumătate de oră  să… scot orezul din chitară.

JN: Întâmplările extraordinare nu sunt aproape niciodată lipsite de peripeţii, important e să putem trece peste ele cu zâmbetul pe buze şi eventual să învăţăm şi ceva pe parcurs şi e evident că voi ştiţi asta foarte bine. Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să ne revedem. Soul Serenade e încă la început de drum şi sunt sigur că ne veţi pregăti multe alte surprize, aşa că va vom urmări cu interes în continuare.

Andrei: La început de drum? Noi plănuiam deja turneul de adio... (râzând) Cu siguranţă este începutul unei poveşti frumoase pentru noi. Mulţumim tuturor celor care ne urmăresc şi nu în ultimul rând, mulţumim Jurnalul Naţional.