x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Stagiunea online a Corului de Copii Radio: CĂLĂTORIE PE ÎNTREGUL MAPAMOND, la aniversarea a 75 de ani de activitate!

Stagiunea online a Corului de Copii Radio: CĂLĂTORIE PE ÎNTREGUL MAPAMOND, la aniversarea a 75 de ani de activitate!

de Magdalena Popa Buluc    |    30 Apr 2020   •   13:19
Stagiunea online a Corului de Copii Radio:  CĂLĂTORIE PE ÎNTREGUL MAPAMOND, la aniversarea a 75 de ani de activitate!

Corul de Copii Radio – un adevărat ”ambasador” cultural al României peste hotare – împlinește 75 de ani de activitate, moment aniversar pentru care ansamblul Radio România pregătise un concert-eveniment, programat în data de 25 aprilie. Din cauza suspendării tuturor evenimentelor publice din stagiunea Sălii Radio, concertul aniversar va fi reprogramat în această toamnă, în prima parte a stagiunii 2020-2021.

 

Pentru a puncta însă acest moment special și pentru a fi cât mai aproape de publicul său, Corul de Copii Radio a deschis o stagiune online, pe contul său oficial de Facebook.

Prima transmisiune a avut loc chiar în data de 25 aprilie și va fi urmată de alte evenimente similare online, în fiecare sâmbătă a următoarelor săptămâni, de la ora 18.00.  Veți putea urmări filmări din concertele ansamblului pe pagina sa oficială de Facebook sau pe pagina Orchestrelor și Corurilor Radio România.

Primele transmisiuni video de care vă veți bucura fac parte din spectacolul ”MERIDIAN”, înregistrat la Sala Radio în data de 5 mai 2019.

 

La inițiativa dirijorului RĂZVAN RĂDOS, Corul de Copii Radio a propus publicului un program extrem de variat, de pe întreg mapamondul. De la Europa la Africa, de la Asia la America, copiii vă vor purta pe toate meridianele lumii prin melodii cântate în limba originală, ce redau diversitatea extraordinară a diferitelor culturi de pe Glob. Veți asculta cântece tradiționale din Coreea, Canada, Suedia, Noua Zeelandă, Rusia, India, Siria ș.a.

În fiecare transmisiune programată veți călători imaginar alături de Corul de Copii Radio pe un alt continent, prin melodii ce evocă civilizațiile, tradițiile și cultura respectivei zone a Pământului. Dacă sâmbăta anterioară stagiunea online a debutat cu o incursiune în continentul american, sâmbătă, 2 mai (18.00), veți călători chiar prin Europa alături de micii muzicieni ai ansamblului. Evenimentul s-a derulat în acompaniamentul pianistei MAGDALENA FAUR și a fost prezentat de actorul DRAGOȘ HULUBA.

 

Creat în 1945, Corul de Copii Radio e fost și este o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii și o ”pepinieră” de talente pentru scena muzicală românească. Aici au făcut primii pași în cariera artistică Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii.

Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus ansamblului Radio România preţioase distincţii şi premii. Mai mult, în 2004, corul a avut onoarea de a primi titlul de ”AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE”, acordat de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană.

×