Steve Vai : Când privesc în urmă, aleg clipele amuzante

La Braşov, în cadrul unui interviu acordat, în exclusivitate, Jurnalului Naţional, am stat de vorbă cu marele chitarist. Dovedindu-se un interlocutor deschis şi foarte amabil, Steve Vai a spus, printre altele, că în 2010 va face un turneu european, ce ar putea include şi România.

Jurnalul Naţional: Câteva cuvinte despre noul DVD

Steve Vai: Tocmai am finalizat ultimele detalii legate de "Where The Wild Things Are", noul album live (înregistrat la Minneapolis - n.r.), asta pentru că nu mă simţeam pregătit să intru în studio. Este vorba despre un CD audio, un dublu disc - DVD şi un dublu disc - Blu-Ray. Am vrut să fac ceva diferit de ceea ce am făcut până acum, m-am gândit să am două viori în formaţie, fiindcă muzica mea se bazează foarte mult pe compoziţie, e muzică rock, dar cu mai mulţi muzicieni.

Dar aveam nevoie de oamenii potriviţi, deoarece la audiţii s-au prezentat doar muzicieni heavy metal şi nu erau tocmai ceea ce doream, au fost şi alţii, de muzică clasică, dar aceştia nu înţelegeau rockul. A fost greu să găsesc oamenii potriviţi, dar când au apărut Ann Marie (Calhoun, vioară - n.r.), Alex (DePue - vioară) şi Bryan (Beller - bass) am avut o revelaţie şi mi-am dat seama că e pe cale să se întâmple ceva special. Imediat am gândit întregul show, am început să repetăm şi timp de 30 de zile am lucrat între 12 şi 15 ore.

A ieşit un spectacol ce degajă mult feeling, eu nu vreau să schimb lumea, intenţia mea este să compun, pentru cei interesaţi, cea mai bună muzică de care sunt în stare. Aş vrea ca cei care vin la concerte să simtă că primesc ceva ce nu găsesc în altă parte, muzica nu e introvertită, nu e excentrică, e agreabilă. Turneele noastre sunt dure, nu-mi plac "pauzele", şi de aceea cântăm câte 10 zile la rând, iar DVD-ul nostru prezintă unul dintre aceste concerte.

De ce Minneapolis?

Întotdeauna mi-a plăcut Minneapolis, e un oraş mare, e foarte curat, iar locaţia este un teatru vechi şi foarte frumos, scena are podea de lemn şi de aceea sunetul este extraordinar. În plus, publicul din Minneapolis apreciază muzica altfel, foarte diferit de cel din alte locuri. Dar cel mai important, pe scena teatrului de acolo "sunăm" foarte bine, ca pe CD.

Din turneu în turneu

Cum îi găseşti şi îi alegi pe muzicienii din formaţie?

De 30 de ani o tot ţin în turnee, fiecare dintre ele înseamnă o parte din viaţă. Şi când mă gândesc la câteva dintre turneele pe care le-am făcut îmi aduc aminte că cineva care începea seria de concerte nefericit era şi mai nefericit în turneu. Atunci când trăieşti alături de cineva, personalitatea se accentuează: dacă eşti mizerabil, în turneu devii şi mai şi, la fel dacă eşti vesel, dornic de distracţie, în turneu poţi crea o atmosferă destinsă.

Privind retrospectiv, rămâi doar cu amintirile. Deci cel mai important este să te distrezi, alături de oameni care se simt bine, sunt pozitivi, ţin la ceilalţi membri ai comunităţii şi au sentimentul că împreună formează o mare familie.

Chiar dacă am avut şi câteva experienţe negative, mă bucur să spun că, în general, oamenii care m-au înconjurat au fost minunaţi şi alături de ei am petrecut clipe de neuitat.

Am înţeles că anul viitor vei avea o altă formaţie...

Eu sper să păstrez formula actuală, deoarece nu am înregistrat nici un album cu ei şi mi-ar plăcea să intrăm împreună în studio. Dar ei sunt profesionişti şi au agendele încărcate, astfel încât trebuie să vedem ce vom putea face.

Păstrezi aceeaşi componenţă a grupului în turnee, cât şi la înregistrări?

De obicei, nu, pentru că în studio creez un album, nu îl interpretez.

Ce poţi să-mi spui de box setul de 5 CD-uri, intitulat "Naked Tracks"?
Pe când aveam 20 de ani mă gândeam să-mi mixez compoziţiile într-o variantă în care să lipsească chitara solo, ca o înregistrare de tip karaoke. Astfel încât, orice instrumentist, fie el chitarist sau saxofonist, să le poată interpreta liber şi în absenţa mea. Piesele sunt interesante, foarte bine produse. Mi-au trebuit 25 de ani să realizez "Naked Tracks" şi cred că e un concept original, chiar unic.

Flex-Able, remixat
Primul tău album solo, "Flex-Able", a împlinit 25 de ani, fiind reeditat în 2009, într-o variantă remixată...

Dacă mă gândesc bine, atunci când faci un CD sau orice altceva creativ, lucrarea respectivă poartă amprenta momentului. Aşa şi "Flex-Able" a fost realizat pe când eram fericit, naiv şi foarte inocent, crezând că viaţa e foarte simplă. Se întâmpla acum 30 de ani, eram cu prietena mea şi locuiam nouă oameni într-o casă, cu toţii muzicieni trăsniţi. Toată ziua făceam muzică, râdeam, găteam şi făceam tot posibilul pentru a ne simţi bine. Era o atmosferă superbă, şi acest lucru se reflectă în melodiile albumului.

După extraordinara experienţă trăită alături de Frank Zappa ai lucrat şi cu alţi muzicieni renumiţi: David Lee Roth, Ozzy, Johnny Rotten/ Lydon, Alice Cooper. Care dintre ei te-a impresionat mai mult?

Toţi aveau o caracteristică personală şi interesantă. De exemplu, doar să fii în preajma lui Lydon (solistul trupelor Sex Pistols şi Public Image Limited - n.r.) era ceva fabulos. Tipul avea un obicei "emblematic", oriunde se afla, în lift, la restaurant sau în studio, îşi sufla nasul cu putere... fără a apela la batistă. Dar Johnny poate face orice, e un punker veritabil. Iar Ozzy... este atât de amuzant, dacă îl întâlneşti, îl admiri cu siguranţă.

Paradoxal însă încerci acelaşi sentiment, chiar dacă nu îl cunoşti. Timp de trei luni am împărţit aceeaşi cameră, petrecându-mi majoritatea timpului ascultând extraordinarele întâmplări din viaţa sa. Atunci când privesc în urmă, prefer să aleg clipele amuzante, deoarece acestea mă ajută să-mi limpezesc gândurile.