x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica SUA: Un concert în memoria lui Prince va avea loc pe 13 octombrie la Minneapolis

SUA: Un concert în memoria lui Prince va avea loc pe 13 octombrie la Minneapolis

03 Aug 2016   •   22:05
SUA: Un concert în memoria lui Prince va avea loc pe 13 octombrie la Minneapolis
Sursa foto: Picasa 2.7

Numeroşi artişti vor participa pe 13 octombrie în Minneapolis la un concert în onoarea lui Prince, megastarul pop care a murit subit în luna aprilie, a indicat familia sa miercuri, citată de AFP.

Spectacolul va avea loc în noul stadion US Bank Stadium, construit pentru echipa de fotbal american Minnesota Vikings, a declarat sora cântăreţului, Tyka Nelson într-o postare pe Facebook.

Chiar dacă lista artiştilor care vor concerta la acest eveniment nu a fost anunţată, biletele vor fi puse în vânzare la sfârşitul lunii august.

Concertul va fi singurul tribut public adus memoriei artistului, care a murit din cauza unei supradoze de droguri în 21 aprilie, la vârsta de 57 de ani, şi a fost incinerat la câteva zile după deces, într-un cadru privat, doar în prezenţa familiei şi a câtorva prieteni.

Potrivit AFP, US Bank Stadium, care şi-a deschis porţile luna trecută, este un stadion acoperit, cu o capacitate de circa 66.000 de locuri.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: concert in memoria lui prince prince