x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica SUCCES - 80 de ani de Radio, 80 de ani de muzică

SUCCES - 80 de ani de Radio, 80 de ani de muzică

de Cristiana Stamatescu    |    01 Noi 2008   •   00:00

Sute de mesaje asaltează în fiecare zi, până la blocare, mail-ul de pe serverul Radio România şi spaţiul pentru mesaje al telefonului emisiunii "80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio". Nimeni n-ar fi crezut, la începutul verii, că un proiect dedicat sărbătoririi celor opt decenii de existenţă a serviciului public de radio se va transforma într-un veritabil fenomen naţional.



Fără surle şi trâmbiţe, fără bannere şi spoturi publicitare, o simplă emisiune muzicală, fără premii în bani şi excursii exotice, reuşeşte să aducă în fiecare sâmbătă şi duminică la prânz sute de mii, poate milioane de români din ţară şi din diaspora pe lungimile de undă ale postului România Actualităţi. Despre toate acestea am întrebat-o pe Gabriela Scraba, redactor-şef adjunct la Redacţia Muzicală, iniţiatoarea şi coordonatoarea acestui proiect, dar şi a altor emisiuni care s-au bucurat de succes la România Actualităţi: "Parada hiturilor", "Şlagăre din marile vacanţe", "Top 30", "Cele mai frumoase 100 de melodii ale secolului", "Succese de colecţie".

CURAJ ŞI NEBUNIE

Cum s-a ajuns la această performanţă?

Culmea e că nu performanţele de audienţă au fost obiectivul nostru. Atunci când majoritatea FM-urilor difuzează muzică predominant străină, cât mai nouă şi asezonată cu "glumiţe" şi premii în bani, reţetă considerată drept garanţia marilor audienţe, era de-a dreptul sinucigaş să susţii că poţi face audienţă complet în afara modei, cu muzică exclusiv românească, fără glumiţe şi bani sau călătorii peste mări şi ţări.

Să precizăm, e vorba de un clasament de muzică românească. Mai vrea lumea muzică românească?


Da, multă! Unii de dor, alţii de curiozitate.... şi chiar dacă pare simplă ideea – toată lumea face topuri – uite că nu s-a mai încumetat nimeni să facă aşa ceva! Un "clasament al celor mai frumoase melodii româneşti difuzate vreodată la Radio" – aşa apare specificat în semnalul emisiunii şi pe pagina afişată pe site-ul www.srr.ro. Cred că e nevoie de mult curaj şi de puţină nebunie să aduci în acelaşi spaţiu muzică de Gherase Dendrino şi Marius Moga, Sfinx şi Voltaj, Titi Botez şi 3rei SE! O provocare pentru toate generaţiile de ascultători, toţi contribuie cu propuneri şi voturi la alegerea celor 80 de piese din clasamentul final ce va fi prezentat exact de Ziua Radioului, la 1 no-iembrie.

Plus că trebuie să şi cunoşti foarte bine repertoriul. Se votează online?  În direct?


Nu, se votează tot timpul, prin scrisori, sms-uri şi e-mail-uri, tocmai pentru a oferi tuturor generaţiilor posibilitatea să se implice. Clasamentul fiecărei săptămâni este prezentat sâmbăta şi duminica, în direct după Radiojurnalul de la ora 13:00. Apare apoi şi pe site, actualizat, cu toate cele 80 de piese însoţite de exemplificări audio.

AMINTIRI

 Cam câte mesaje vă vin săptămânal?

Din ce în ce mai multe, pe măsură ce se duce vestea... Oamenii îşi povestesc unii altora. Zilnic, peste 200! Au fost deja 14 ediţii, deci 14 săptămâni, plus emisiunile în direct când vin avalanşele de sms-uri şi e-mail-uri.

Explicaţia?

Poate pentru că numai muzica şi parfumul au puterea să redeştepte oricui într-o clipă imagini, senzaţii şi întâmplări pe care le credea uitate. Şi cui nu-i place să-şi amintească despre cum era în adolescenţă, în tinereţea de-acum 30-40 de ani sau de-acum patru-cinci ani?

BIJUTERII MUZICALE


Aşii din mânecă?
Avem într-adevăr nişte avantaje, Radio România este singurul post care deţine toate aceste "bijuterii" muzicale şi singurul care nu a renunţat niciodată să difuzeze muzica "de dinainte" în paralel cu cea nouă. Sunt sute de melodii româneşti încă neincluse pe CD-uri. Şi sute de mii de ascultători care le vor pentru ei pe discuri sau descărcate de pe internet, dar nu le pot asculta, deocamdată, decât la noi.... E o avere! Ar mai fi competenţa profesională a realizatorilor, datorată nu numai formaţiei lor de strictă specialitate, ci şi experienţei lor în difuzarea de muzică românească, unică în peisajul media. Şi, nu în ultimul rând, şarmul colegilor mei Titus Andrei, Gabi Marica, Bogdan Pavlică şi Cristi Marica, prezentatorii emisiunii "80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio", vedete ale postului România Actualităţi. Cam astea ar fi atuurile, "aşii" prefer să-i ţin în mânecă...

Gabriela Scraba a înfiinţat şi Premiile Muzicale Radio România Actualităţi

×
Subiecte în articol: arte muzica