x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica The Chilies ne-au aratat de ce sunt atat de Red Hot

The Chilies ne-au aratat de ce sunt atat de Red Hot

de Alex Revenco    |    02 Sep 2012   •   13:21
The Chilies ne-au aratat de ce sunt atat de Red Hot

Pentru cei care iubesc muzica adevarata, Red Hot Chili Peppers la Arena Nationala va ramane pentru multa vreme un reper, un concert greu de uitat. Vineri seara, in jur de 47.000 de spectatori din tara si strainatate au trait clipe magice la primul concert al grupului funk rock din SUA, desfasurat- in premiera- pe cel mai mare stadion al tarii. Astfel, Romania intra pe lista natiunilor civilizate care inteleg ca un stadion nu e construit doar pentru fotbal. Prezentat de Ursus, sustinut de Vodafone si organizat de Emagic, show-ul Red Hot Chili Peppers a avut in deschidere pe AAAK (As Able As Kane), trupa britanica ce-i insoseste pe americani in actualul turneu si Grimus, castigatoarea concursului organizat de Rock FM. Si unii si altii au pregatit atmosfera pentru fanii deja prezenti in numar foarte mare inca de la primele ore ale zilei. La ora 20.55, in uralele multimii, au urcat pe scena solistul Anthony Kiedis, superbasistul Flea, tobosarul Chad Smith si chitaristul Josh Klinghoffer. Ca si celelalte concerte din actualul turneu, seara a fost deschisa cu piesa Monarchy of Roses, extrasa de pe cel de-al zecelea album de studio.
(Aparut anul trecut, "I’m With You" este discul ce da si titlul turneului, inceput anul trecut in SUA, ce urmeaza sa ia sfarsit in 2013, cu spectacolele din Australia, Noua Zeelenda si Africa de Sud).

Au urmat un mix de hituri mai vechi (cele mai gustate de public fiind Californication, Scar Tissue si Under The Bridge) si piese de pe noul album. Impetuosul Flea a fost sufletul show-ului alaturi de Kiedis (nou look-mustata si sapca de baseball) si Big Chad, in timp ce harnicul Josh a cantat stand pe scaun , dupa ce, cu o luna in urma, si-a rupt piciorul in timpul primului show din Oakland, California. Ca o premiera a turneului "I’m With You', toate piesele RHCP sunt precedate de un jam instrumental mai lung sau mai scurt. Trebuie mentionat ca alaturi de cei patru RHCP, pe scena mai evolueaza Mauro Refosco –percutie si Chris Warren- keyboards. Nascut in Brazilia si stabilit la New York (unde si-a luat Masteratul la Manhattan School of Music), Mauro a facut, in anii 90, turnee cu David Byrne (Talking Heads) si intre 2006 si 2008 cu Brian Eno (Roxy Music). Din 2008 a inceput colaborarea cu RHCP, atat la discul "I’m With You' cat si pe scena. Prieten si roadie al formatiei, Chris Warren este ‘omul’ lui Chad (drum tech) dar si keyboards man in actualul turneu. Iata lista pieselor cantate de RHCP pe Arena Nationala: 1.Monarchy of Roses, 2.Dani California, 3.Can't Stop, 4.Scar Tissue, 5.Look Around, 6.Charlie, 7.Hard to Concentrate, 8.The Adventures of Rain Dance Maggie, 9.I Like Dirt, 10.Under the Bridge, 11.Higher Ground (Stevie Wonder cover), 12.Californication, 13.Goodbye Hooray, 14.By the Way. La bis: 15.Chad & Mauro Jam, 16.Sir Psycho Sexy 17.They're Red Hot (Robert Johnson cover), 18.Ethiopia 19.Give It Away

×
Subiecte în articol: red hot chili peppers