x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Thomas Anders, Paște cu familia: „Suntem nonconformişti”

Thomas Anders, Paște cu familia: „Suntem nonconformişti”

26 Apr 2019   •   14:00
Thomas Anders, Paște cu familia: „Suntem nonconformişti”

Thomas Anders, solistul de la Modern Talking, va concerta în cadrul DISKOteka Festival, cel mai mare eveniment de muzică retro din Europa, între 31 mai și 2 iunie, pe stadionul Dan Păltinişanu din Timișoara. Cunoscut pentru hituri ce au avut succes mondial ca „You’re my heart, you’re my soul” sau „Cheri Cheri Lady”, șarmantul artist este și un fan înrăit al gătitului, acesta fiind chiar autorul unei cărți de bucate „Modern Cooking”.

Thomas Anders a petrecut Paștele alături de familie, de frumoasa soție Claudia, dar și de fiul său Alexander, artistul fiind responsabil cu gătitul de sărbători.

„Eu gătesc, Claudia stă la televizor”

„Tradiţia la noi în familie este ca de Paște să ne strângem să mâncăm toți la masă, iar eu bineînțeles să pregătesc meniul. Claudia este încântată mereu de acest aspect, suntem o familie nonconformistă, eu gătesc, iar ea stă la televizor și așteaptă masă. Ni se alătură, bineînțeles, și Alexander, avem regula aceasta ca măcar de sărbători să fim împreună”, spune artistul.

Cântărețul apreciază și un pahar de vin roșu bun, după masa copioasă de spaghete Bolognese cu chili, pe care obișnuiește să o prepare la ocazii.

„După ce luăm masa împreună, întotdeauna deschidem cadouri. Ele sunt mai mult simbolice, dulciuri și alte lucruri de genul. Însă, mai e și partea cu cadoul lui Alexander, care niciodată nu este mulțumit, așa că el de câțiva ani primește bani să-și cumpere ce vrea”, povestește, amuzat, cântărețul.

 

Rețeta de spaghete Bolognese cu chili:

500 g de carne de friptură de bună calitate

1 lingură de ulei de măsline

1 bol de roșii tocate

1 ceapă mare albă în cuburi

1 ardei roșu tăiat cubulețe

120g ciuperci feliate subțire

1 1/2 linguriţă de piure de roșii

4 căței de usturoi tocați

350 ml de supă de carne de vită

1 linguriță de paprika

2 linguri de chimen măcinat

1 linguriță de coriandru

1 linguriță de oregano

1 linguriţă de piper negru măcinat

1/2 linguriţă sare

1 linguriță fulgi de chili

Pregătiţi toate legumele așa cum sunt definite în lista ingredientelor. Începeți prin a pune o tigaie mare pe foc mediu, adăugaţi o lingură de ulei de măsline și lăsati să se încălzească. Se adaugă ceapa și usturoiul și se prăjeste la foc mediu până când ceapa devine translucidă. Aproximativ 1-2 minute. Se condimentează ușor carnea de friptură cu sare și piper și se adaugă în tigaie. Se pun ardeii și ciupercile în tigaie și se lasă să gătească pentru încă un minut.

Adăugaţi piure de roșii, boia de ardei, chimen, piper, sare, praf de chilli, fulgi de ardei iute, oregano, coriandru. Se amestecă împreună ingredientele şi se lasă să se gătească timp de încă un minut. Se adaugă roșiile tăiate, se amestecă bine. Dacă utilizați alt ardei iute proaspăt, tăiaţi şi adăugaţi. Acoperiți parțial cu un capac, reduceți căldura, fierbeți timp de aproximativ două ore. La final, se amestecă. Spaghetele se servesc cu vin.

×
Subiecte în articol: thomas anders