x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Toamna se numără baladele

Toamna se numără baladele

de Loreta Popa    |    05 Noi 2013   •   16:16
Toamna se numără baladele

Când vine toamna, Festivalul Concurs Folk “Toamna Baladelor” are grijă să adune cei mai buni copii dintre cei buni la Palatul Naţional Copiilor din Capitală. De data aceasta, s-au înscris peste 150 de concurenţi din nouă judeţe ale ţării, o şansă oferită juriului ca să aibă de unde alege şi culege.

Nu se poate să fii puţin folkist, pentru că atunci când ai pus mâna pe chitară şi ai atins-o cu degetele tale, dar şi cu inima ta, de câteva ori, nu mai ai încotro şi devii artist. În acel moment ai ce dărui celor din jurul tău, crezi în cântecul tău, crezi în tine cu adevărat. Concursurile sunt o experienţă bună până la un punct, spunem acest lucru pentru că prezenţa într-un concurs nu este obligatorie, iar premiile obţinute nu înseamnă mare lucru, deşi te ajută să devii cunoscut. În momentul în care compui un cântec şi acesta ajunge la public, iar publicul rezonează e semn clar că eşti pe drumul cel bun. Nu premiul e important, ci mesajul tău.

A crescut incredibil valoarea copiilor înscrişi în concurs, deşi secţiunea Creaţie ar fi trebuit, spun membrii juriului, să fie mai bogată. Festivalul este organizat de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti , în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Sportului, dar şi cu Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret al Primăriei Bucureşti. Doamna Elena Ştefan, inspector pe probleme de educaţie, a fost şi de data aceasta, dacă se poate spune astfel, garanţia că festivalul concurs decurge mai mult ca perfect. Organizarea de anul acesta a depăşit orice aşteptări. Pas cu pas, concurenţii au intrat în scenă, au dat tot ce au avut mai bun şi apoi şi-au susţinut colegii, ceea ce nu e puţin lucru. În alţi ani, colegialitatea, fair-play-ul parcă se pierduseră pe drum. Anul acesta însă bucuria de a participa a fost mai importantă. Cu siguranţă s-au legat prietenii aici, cu siguranţă copiii au învăţat unii de la alţii, au găsit curajul de a urca pe scenă şi au descoperit că dacă nu-l împărtăşeşti cu nimeni, succesul are un gust ciudat de amar. Din juriu au făcut parte, la fel ca şi anul trecut, Maria Gheorghiu, preşedinta juriului, Mircea Vintilă, Eugen Cristea, Mihai Rebenciuc, director adjunct la Colegiul Naţional de Muzică "George Enescu”, Ovidiu Mihăilescu, Manuela Popescu şi cu voia dumneavoastră subsemnata.

Ca şi concurent, îţi aşezi sufletul în versuri şi în piesa pe care o compui. Spunem acest lucru pentru că folkul este un gen care se bazează în primul rând pe un vers bun şi apoi pe o muzică bună. Ca şi membru al juriului, ştii clar ce ai de făcut, ce ai de jurizat, de remarcat, de vizualizat. De aceea şi sunt în juriul acestui festival concurs atât folkişti cu state vechi precum Mircea Vintilă, un actor care cântă la chitară, care a compus şi piese, înţelege scena mai bine ca oricine, ştie ce înseamnă o audiţie bună, dar cunoaşte şi tracul precum Eugen Cristea, un profesor de muzică, care notează ceea ce oricui altcuiva îi scapă, respectiv Mihai Rebenciuc. Sau doi folkişti în plină efervescenţă creatoare precum Maria Gheorghiu şi Ovidiu Mihăilescu, un om de radio, ce conduce la rându-i un proiect dedicat acestui gen muzical, Manuela Popescu, respectiv “Folk fără vârstă”. De altfel, printre participanţi s-au numărat elevi premiaţi la această manifestare, organizată de Radio România Actualităţi, care a intrat în cel de-al optulea an de existenţă. Şi un jurnalist ce înţelege poezia mai bine ca oricine şi mai ales emoţia. Sâmbătă, 2 noiembrie, a fost ziua cea mai lungă, obositoare atât pentru juriu, dar şi pentru concurenţi. Aşteptarea e grea înainte de a intra în concurs, şi e şi mai obositoare până afli rezultatele... Premiile au fost acordate în funcţie de punctele acumulate, ceea ce pe de o parte uşurează munca membrilor juriului, pe de alta, în cazul în care punctajul este maxim e cam dificil să se facă o diferenţă. Singurul criteriu după care se stabilesc rezultatele este unul singur însă, Talentul. “Am văzut atât de mulţi copii şi tineri talentaţi, nici măcar nu pot să-i număr. Sunt frumoşi, puri şi uneori trişti. Toate premiile s-au dat ţinând cont de aceste aspecte ale folkului numite muzică şi poezie. Am dat premii celor care au cântat  şi care dau semne că merg pe această cale, a folkului. Până îşi găsesc culorile mai durează, dar drumul pe care îl fac în această căutare e important”, ne-a spus cantautorul Ovidiu Mihăilescu.

“O nouă ediţie a Toamnei baladelor, de un nivel mult mai ridicat faţă de celelalte ediţii, lucru care nu poate decât să mă bucure şi să ne bucure. Constat o înmulţire a numărului solistelor de muzică folk, ceea ce iarăşi este îmbucurător, cu alte cuvinte folkul rămâne în continuare pe mâini bune, aşa cum îmi place să spun. Este o generaţie care văd că mai are şi acest gen de preocupări. Mă bucur că măcar pe scenă nu i-am văzut cu telefoanele mobile, tastând în neştire mesaje care de care mai ciudate. A fost atmosferă frumoasă, mă aşteptam să fie mai mult public în sală, dar din moment ce Bianca Drăguşanu nu şi-a anunţat participarea, lumea a preferat să rămână acasă. Dincolo de glumă, felicitări tuturor, organizatorilor, gazdelor şi nu în ultimul rând acestor copii extraordinar de talentaţi. Mă bucur în continuare că sunt aici”, ne-a spus şi Eugen Cristea.

Când cânţi foarte mult îţi creezi un ritm interior, până intri în muzica poeziei, pentru că orice poezie are o muzică a ei. Aşa s-a întâmplat cu cei care au luat premii la Creaţie, dar şi cei care au participat la secţiunea Interpretare. Trofeul Toamna baladelor a fost acordat grupului Simbol din Suceava, ai cărui membri sunt elevi la Colegiul Ciprian Porumbescu, recunoscut pentru talentele pe care le creşte, le ocroteşte şi le dăruieşte mai departe. Prestaţia lor de excepţie a fost recompensată atât pentru Interpretare, cât şi pentru Creaţie. Premii au obţinut Grupul Carmina Minora, din Bucureşti, 4 Folk şi Sentimental Colours din Bucureşti. Grupul Carmina Minora,  Palatul Naţional al Copiilor, a reuşit să impresioneze cu un aranjament de excepţie, lucrat impecabil, muncit, pentru piesa “Octombrie‟. Adevărul este că se simte când copiii repetă împreună, sunt susţinuţi, încurajaţi, sprijiniţi de profesorul lor.

Premiile la Interpretare clasele IX-XII au fost acordate grupurilor Discovery, Fitil aprins şi Trio Marin Preda. La Interpretare Palate şi Cluburi, Top Folk Grup din Topliţa, Clasic din Suceava şi Domnişoara şi vagabonzii. La Interpretare solişti au obţinut premii Teodora Buciu, Alec Rădulescu şi Maria Mihaela Popescu. La clasele V-VIII, Andreea Tomulescu, Ţuţu Petre Ronaldo, Porosnicu Ana Maria şi Ilii Beatrice. La Interpretare licee Andra Gogan, al cărei zâmbet cu siguranţă nu ai cum să-l uiţi, la fel şi vocea ei aparte, cu care a reuşit să adune numai note de 10 din partea juriului. Piesa cu care a intrat în concurs a fost “Dacă am dreptate” a lui Alexandru Andrieş. Apoi Alexandru Chiţu, Adelina Iancu şi o menţiune Diana Stoica. Dobria Mihaela, Crăciun Iuliana au obţinut şi ele premii. Premii importante au mai luat Laura Meştereagă, căreia membrii juriului i-au prezis un viitor strălucit în muzica folk datorită vocii cu o amprentă specială şi mai ales atitudinii ei pe scenă, grupul Pergament şi grupul Clasic, urmaţi cu menţiune de către Nebunu Predeţeanu Maria Alexandra. La Creaţie au impresionat şi Cristian Boxănean şi Ioana Alexe cu piesa lor “Ca un înger”.

Recitalul membrilor juriului a reuşit să încălzească atmosfera de duminică, 3 noiembrie, fiecare dintre aceştia reuşind să emoţioneze în felul său. Eugen Cristea a reuşit să aducă zâmbetul pe feţele tuturor cu a sa “Mâţă din Paris‟, dar şi cu moemntele sale de stand up comedy sau sit down tragedy, cum îi place să spună, deşi e din ce în ce mai dezamăgit de contextual cultural actual. Maria Gheorghiu a reuşit să ridice sala în picioare cu piesa ei “Inima Mariei‟, care evident aminteşte de povestea inimii Reginei Maria a tuturor românilor. De altfel, nu exista copil sau părinte în sală care să nu aibă o lacrimă în colţul ochilor la finalul piesei. Simplă constatare. Mircea Vintilă a încântat asistenţa cu ale sale “Lordul John‟ şi “Strada Popa Nan‟. Ultimii, dar nu cei de pe urmă, Ovidiu Mihăilescu, Ciprian Diaconu şi Radu Vălean, din motive “fericite” fără cel mai recent membru al trupei JOI, Alex Cismaru, care a participat la un alt festival la care a fost recompensat pentru prestaţia sa. Chiar şi fără această “mirodenie” ce dă savoare trupei prin acordurile oarecum neobişnuite, “Cipilica”, “Cowboyul Nelu”, “Căpşuni” şi “Tânăr şi liber” au demonstrat că folkul atinge inimile copiilor şi că poezia şi muzica sunt cu adevărat iubite.

Festivitatea de decernare a premiilor a încheiat Festivalul Concurs Toamna baladelor, iar până la anul cu siguranţă noi compoziţii vor fi pregătite, piese cunoscute vor fi repetate şi alţi copii vor încerca să cucerească marele trofeu, ceea ce nu poate decât să-i bucure pe organizatori şi mai ales pe cei care s-au implicat activ în toată această nebunie numită folk, respectiv profesorii îndrumători ai copiilor, “superprofi fără copii talentaţi şi frumoşi nu se poate”, cu care suntem şi noi complet de acord.

×