x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Tony Bennett şi Lady Gaga lucrează la o nouă colaborare, pe piese ale compozitorului Cole Porter

Tony Bennett şi Lady Gaga lucrează la o nouă colaborare, pe piese ale compozitorului Cole Porter

25 Oct 2015   •   16:01
Tony Bennett şi Lady Gaga lucrează la o nouă colaborare, pe piese ale compozitorului Cole Porter

Cunoscutul cântăreţ american de jazz Tony Bennett va înregistra împreună cu interpreta pop Lady Gaga un album cu piese scrise de regretatul compozitor american Cole Porter, scrie UPI.com.

'Lucrăm la un album', a declarat Bennet într-un interviu pentru revista Vulture, adăugând că este vorba despre piesele lui Cole Porter, unul dintre cei mai buni compozitori americani. 'Ne vom distra de minune lucrând la acest album', a mai spus Tony Bennett, în vârstă de 89 de ani.

'Gaga este o cântăreaţă extraordinară, iar când interpretează balade cunoscute mi se face pielea ca de găină', a spus Bennett lăudând-o pe interpreta americană, desemnată recent de Billboard Femeia Anului 2015. 'Am colaborat de minune la albumul Cheek to Cheek. Este foarte talentă', a adăugat Tony Bennett.

Albumul, lansat în 2014, a intrat în topul Billboard direct pe locul 1 şi a fost desemnat cel mai bun album pop tradiţional la ceremonia premiilor Grammy 2015. Gaga şi Bennett au promovat albumul în cadrul unui turneu cu 36 de reprezentaţii.

Lady Gaga lucrează acum la cel de-al cincilea său album solo şi a debutat recent cu un rol în serialul de televiziune 'American Horror Story: Hotel'.

×
Subiecte în articol: tony bennett Lady Gaga