x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Uite Biondo, nu e Biondo! Iar Provincialii zic NU

Uite Biondo, nu e Biondo! Iar Provincialii zic NU

de Dana Andronie    |    02 Sep 2008   •   00:00
Uite Biondo, nu e Biondo! Iar Provincialii zic NU

După ce casa de producţie Roton ne-a trimis vineri, 29 august, un comunicat prin care anunţa retragerea trupei Biondo, TVR ne-a transmis, două zile mai tîrziu, că a primit "confirmarea din partea membrilor trupei Biondo că artiştii rămîn în concursul din cadrul Festivalului Cerbul de Aur 2008, infirmînd astfel informaţiile conform cărora interpreţii suedezi s-ar fi retras din competiţie"



După ce casa de producţie Roton ne-a trimis vineri, 29 august, un comunicat prin care anunţa retragerea trupei Biondo, TVR ne-a transmis, două zile mai tîrziu, că a primit "confirmarea din partea membrilor trupei Biondo că artiştii rămîn în concursul din cadrul Festivalului Cerbul de Aur 2008, infirmînd astfel informaţiile conform cărora interpreţii suedezi s-ar fi retras din competiţie". Parcă am fi într-o operă scrisă de Kafka. Nu mai înţelegem nimic. Cineva îşi bate joc şi se joacă de-a uite Biondo, nu e Biondo.

"SCAMATORIE‘‘. La această oră (dacă nu cumva au intervenit alte probleme între timp), trupa Biondo va veni la Cerb. Tvr-ul va deconta biletele de avion ale suedezilor (cheltuială neprevăzută în regulamentul festivalului) şi le va suporta cazarea şi masa pe întreaga perioadă a şederii la Braşov. Să sperăm că am scăpat de "scamatoria" de doi bani cu autor încă necunoscut!

N-AU FIŢE! Provincialii s-au retras şi ei de la Cerb. Ionuţ Ungureanu ne-a mărturisit că şi-a dorit extrem de mult să cînte la festivalul de la Braşov, dar nu cu orice preţ: "Organizatorii nu ne-au lăsat să schimbăm o piesă, ne-au făcut lăutari, ne-au spus că avem prea multe fiţe. Sîntem o trupă care cîntă full live şi trebuia să facem probe de sunet. Am muncit atîţia ani pentru a ne face un nume şi nu ne putem permite să cîntăm oricum. Ne-au băgat primii în concurs, fără să ne întrebe. Ne-au zis să nu mai comentăm, că am intrat, aşa cum am intrat la Cerb (n.r. – Provincialii au ajuns la Braşov prin retragerea unor artişti străini)... Adică, dacă era ceva de spălat pe jos, ne-ar fi pus s-o facem".

În locul Provincialilor se pare că va intra Florentina Ciună. Am scris se pare pentru că TVR nu a trimis, pînă la închiderea ediţiei, nici un comunicat, în condiţiile în care mîine începe Cerbul.

×
Subiecte în articol: muzica biondo