x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ultima şansă de a vedea Operation Mindcrime

Ultima şansă de a vedea Operation Mindcrime

28 Mai 2008   •   00:00

Ultima şansă pentru fanii din România de a vedea Operation Mindcrime I şi II cîntate în întregime de Queensryche într-un spectacol de peste peste ore, la Arenele Romane! Anul acesta, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la primul album, Operation Mindcrime, Queensryche vor prezenta pentru ultima dată acest spectacol de excepţie în cadrul turneului european “Operation Mindcrime: I & II”.



Ultima şansă pentru fanii din România de a vedea Operation Mindcrime I şi II cîntate în întregime de Queensryche într-un spectacol de peste peste ore, la Arenele Romane! Anul acesta, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la primul album, Operation Mindcrime, Queensryche vor prezenta pentru ultima dată acest spectacol de excepţie în cadrul turneului european “Operation Mindcrime: I & II”. Spectacolul este o producţie americană sută la sută, în care teatrul este combinat cu muzica progressive metal a celor de la Queensryche într-un show-gigant de peste trei ore şi jumătate.

×
Subiecte în articol: muzica