x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ultimate Santana

Ultimate Santana

31 Aug 2007   •   00:00

Colecţia de hituri a legendarului chitarist Carlos Santana, intitulată "Ultimate Santana", va avea lansarea mondială la 10 octombrie şi va include şi trei căntece noi, printre care şi duetul cu Chad Kroeger de la Nickelback, "Into The Night", dar şi o colaborare cu Shakira şi Lil Wayne.Â

Noul album aniversar al legendarului chitarist mexican are lansarea mondială la 10 octombrie


Colecţia de hituri a legendarului chitarist Carlos Santana, intitulată "Ultimate Santana", va avea lansarea mondială la 10 octombrie şi va include şi trei căntece noi, printre care şi duetul cu Chad Kroeger de la Nickelback, "Into The Night", dar şi o colaborare cu Shakira şi Lil Wayne.Â

GRAMMY. Un duet inregistrat in 2002 de Carlos cu legendara Tina Turner, care nu a fost difuzat pănă in prezent, va apărea pe această colecţie. "Game of Love" a fost inregistrată de Santana şi Tina Turner pentru albumul chitaristului din 2002, "Shaman", cel care a urmat după multipremiatul "Supernatural" din 1999. Pentru că unii dintre producătorii albumului nu au fost de acord ca vocea Tinei Turner să apară in piesă, Michelle Branch, considerată de critici căntăreaţa cu cel mai mare succes muzical, i-a luat locul artistei. Piesa cu Santana şi Branch a căştigat un Premiu Grammy in 2002, pentru cea mai bună colaborare pop.

Â

40 DE ANI! Noul material discografic sărbătoreşte de fapt 40 de ani de la apariţia primului album Carlos Santana - timp in care artistul a văndut peste 100 de milioane de discuri in lumea intreagă.

Colecţia de hituri include piesele marca Santana care au făcut istorie: "Maria Maria", "Black Magic Woman", "Game Of Love", "Evil Ways", "Smooth" sau "Corazon Espinado". Alături de Carlos Santana au apărut de-a lungul vremii artişti precum: Tina Turner, Mary J. Blige, Big Boi de la Outkast, Rob Thomas, Mana, Steven Tyler, Michelle Branch, Everlast şi Chad Kroeger de la Nickelback.

Anul trecut, in aprilie, artistul latino a inceput un turneu european care a promovat de fapt trupa fiului său, Salvador Santana.

×
Subiecte în articol: muzica santana